Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria. Șofer român, tras pe dreapta pe autostradă. Polițiștii maghiari, șocați de ceea ce au găsit în camion
WhatsApp
Zece indieni, care se ascundeau într-un camion cu numere românești, au fost prinși de polițiști pe autostrada M5.

Polițiștii au verificat, vineri noaptea, un camion cu numere de înmatriculare românești, pe autostrada M5 de lângă Inárcs (județul Pest).

Camionul era condus de un bărbat cu cetățenie română. Zece bărbați, care pretindeau că sunt cetățeni indieni, călătoreau în camion, relatează  bama.hu.

Pasagerii nu și-au putut dovedi identitatea sau legalitatea șederii lor în Ungaria, așa că polițiștii au luat măsuri, în conformitate cu legislația maghiară.

Șofer român, depistat în Ungaria cu haine contrafăcute de 34.000 de euro. Vameșii i-au luat toată marfa

Migranții ilegali au fost conduși la zona temporară de securitate a frontierei, în timp ce împotriva șoferului român au fost deschise proceduri penale pentru trafic de migranți.

Traficul de ființe umane se pedepsește, în Ungaria, cu închisoare de la unu la cinci ani într-un caz standard și de la cinci la cincisprezece ani într-un caz calificat.

 

Vezi și:

 

Șofer român, depistat în Ungaria cu haine contrafăcute de 34.000 de euro. Vameșii i-au luat toată marfa

 

Autoritățile din Ungaria au descoperit într-un microbuz românesc haine contrafăcute în valoare de aproape 34.000 de euro. Toată marfa a fost confiscată. 

În urma unui control efectuat pe tronsonul autostrăzii M7 din judeţul Fejér, angajaţii Administraţiei Naţionale Fiscale şi Vamale (NAV) din Ungaria au găsit haine contrafăcute în valoare de 14 milioane de forinţi (aproximativ 34.000 de euro) într-o maşină.

NAV a transmis, marţi, agenţiei ungare de presă MTI că inspectorii fiscali au verificat un autovehicul cu număr de înmatriculare românesc, găsind în cabină saci negri cu diverse haine, încălţăminte şi curele de diferite mărci, contrafăcute. Şoferul a declarat că transportă sacii ca fiind colete poştale, fără să ştie ce conţin.

Potrivit expertizei preliminare, mărfurile sunt contrafăcute, fiind introduse pe piaţă fără permisiunea proprietarului mărcii.

Bunurile contrafăcute au fost confiscate şi a fost lansată procedura penală pentru încălcarea drepturilor de proprietate industrială, se arată în comunicatul NAV, citat de publicația Hirado.

 

Vezi și:

 

Cinci români au furat toate televizoarele dintr-un camion în Ungaria, după ce șoferul de TIR a adormit

 

În urmă cu o lună, cinci români au fost trimişi în judecată, fiind acuzați că au jefuit în Ungaria un camion care transporta televizoare smart din Slovacia în Italia.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Judit Jánky, a relatat că cei cinci români au vizat încărcătura unui camion care se deplasa între fabrica Samsung din Galanta (Slovacia) şi Piacenza (Italia). Fapta a avut loc pe 24 noiembrie, când două maşini cu numere de înmatriculare poloneze au urmărit camionul de la Galanta până în localitatea maghiară Lenti, cu ajutorul unui dispozitiv GPS, a transmis Parchetul Judeţean Zala.

Cei cinci români au aşteptat în apropierea unui loc de odihnă pentru conducătorii auto, până în momentul în care şoferul a adormit, iar apoi au deschis spaţiul de depozitare al camionului.

Şapte europaleţi încărcaţi cu 121 de televizoare smart, în valoare totală de aproape 18 milioane de forinţi (44 000 de euro), au fost transferaţi într-un autocamion mic, bunurile furate fiind depozitate apoi în garajul unei case din localitatea maghiară Budakalász, relatează Știrile PRO TV. Inculpaţii au fost prinşi două zile mai târziu, la Zala, la popasul de la Sormás de pe autostrada M7, cele 120 de televizoare din autovehicul fiind confiscate, prejudiciul fiind, astfel, recuperat în mare parte.

Parchetul a acuzat inculpaţii aflaţi în arest preventiv de săvârşirea infracţiunii de furt cu valoare semnificativă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel