În timpul controlului, polițiștii maghiari au constatat că un autoturism Audi 80, care era transportat de șoferul român pe o platformă, era căutat de autoritățile spaniole, anunță Poliția de frontieră din Ungaria.
Poliția a confiscat autovehiculul, iar șoferul român a fost dus la Postul de Poliție Csengeri. De asemenea, au fost anunțate și autoritățile spaniole, despre depistarea automobilului care fusese dat în căutare.
Acesta nu este singurul caz, în care în român este cercetat de poliția din Ungaria. La începutul lunii februarie, doi șoferi români au solicitat să părăsească punctul de trecere a frontierei rutiere Aartand, însă au fost amendați de polițiștii maghiari.
Polițiștii i-au verificat pe cei doi șoferi români și au constatat că greutatea autovehiculelor conduse depășește, în ambele cazuri, greutatea maximă admisă.
Pe data de 5 februarie, în jurul orei 15.00, un tânăr de 19 ani a intrat în punctul de trecere a frontierei, la volanul unui autoturism care era supraîncărcat cu 310 kilograme, relatează civishir.hu.
Două zile mai târziu, în dimineața zilei de 7 februarie, un al șofer a ajuns în punctul de trecere al frontierei Aartand. Și în acest caz, românul a fost amendat, deoarece mașina avea greutate de 1780 de kilograme de
Un șofer român s-a prezentat, la volanul unui camion, la ora 6 dimineața, pe 1 februarie, la punctul de trecere a frontierei Létavértes, potrivit unui comunicat emis de sediul Poliției Județene Hajdú-Bihar.
Polițiștii, au verificat actele șoferului și, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest.
Rezultatul testări a confirmat că românul conducea sub influenția băuturilor alcoolice. Prin urmare, polițiștii maghiari l-au oprit din drum pe șoferul român și i-au aplicat o amendă administrativă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News