Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria. Român beat, la volanul unui camion, oprit în vamă. Polițiștii maghiari au fost șocați când l-au testat
WhatsApp
Un șofer român s-a prezentat, la volanul unui camion, la ora 6 dimineața, pe 1 februarie, la punctul de trecere a frontierei Létavértes, potrivit unui comunicat emis de sediul Poliției Județene Hajdú-Bihar.
Ungaria. Român beat, la volanul unui camion, oprit în vamă. Polițiștii maghiari au fost șocați când l-au testat

Polițiștii, au verificat actele șoferului și, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest.

Rezultatul testări a confirmat că românul conducea sub influenția băuturilor alcoolice.

Prin urmare, polițiștii maghiari l-au oprit din drum pe  șoferul român și i-au aplicat o amendă administrativă.

Zilele trecute, polițiștii din Érd au finalizat  ancheta asupra unui șofer român, de 33 de ani, care a condus sub influența alcoolului, punând în pericol siguranța rutieră și a unui minor, pasager în mașină, transmite Poliția maghiară.

 

Ungaria. Șofer român, oprit de polițiști după o urmărire în trafic. Bărbatul, beat și fără permis, a recunoscut: "A fost o idee proastă"

 

Evenimentul a avut loc pe 7 iulie 2019, când polițiștii au depistat un șofer, care se deplasa, cu mașina, pe strada Fehérvári din Érd. După ce l-au oprit, polițiștii au stabilit că acesta nu avea permis de conducere. Aceasta ar fi fost cea mai mică dintre problemele sale, deoarece ofițerii au simțit miros de alcool, așa că l-au testat pe român. Testul a ieșit pozitiv, prin urmare au fost prelevate și probe de sânge și deschis un doar penal.

Patru zile mai târziu, aceiași polițiști l-au văzut din nou pe român, la volanul unui autoturism, care se deplasa pe o stradă din  Érd.  Agenții au pornit semnalele luminoase și sonore pornite și i-au cerut șoferului să tragă pe dreapta.

Cu toate acestea, șoferul român a fugit. A accelerat la maxim în mijlocul drumului și a intrat pe contrasens. Nu s-a speriat de culoare roșie a semaforului, de linia continuă și de trecerile de pietoni, ci a mers kilometri întregi fără să încetinească. În Piața Păcii a ieșit de pe carosabil, a lovit o bordură și s-a oprit în niște tufișuri.

 

Bărbatul a ieșit vehicul, s-a întins pe burtă, cu mâinile la ceafă

 

În momentul în care mașina de poliție a frânat, bărbatul a ieșit vehicul, s-a întins pe burtă, cu mâinile la ceafă. În timp ce unul dintre ofițeri l-a încătușat, partenerul său i-a ajutat pe pasageri, o fetiță de 9 ani și un bărbat de 45 de ani, să iasă din mașină. Fetița era speriată și plângea, o durea capul. La fața locului a ajuns și o ambulanță, care i-a acordat îngrijiri medicale minorei.

"A fost o idee proastă", a recunoscut șoferul român în fața oamenilor legii. 

Șoferul a fost dus la secția de poliție din Érdi. În timpul interogatoriului său, acesta nu și-a negat vinovăția și și-a recunoscut responsabilitatea pentru infracțiunile de care era acuzat. Potrivit mărturiei sale, prima dată când a fost prins băut, el se grăbea să ajungă la petrecerea aniversară a unui prieten.

În cel de-al doilea caz, bărbatul a băut o bere și se îndrepta spre casa mamei finuței sale, împreună cu pasagerii săi, când i-a recunoscut pe polițiști.  În acel moment a știut că a fost prins și că va fi oprit. Românul a declarat că a fugit din cauza pasagerilor, gândindu-se că ar putea exista consecințe grave, mai ales că unul era minor.

Pe lângă cele două capete de acuzare pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, românul a mai fost acuzat și de infracțiunile de punere în pericol a unui minor și de punere în pericol a traficului rutier.

 

Românul, declarat inapt de a mai conduce un automobil

 

Criminaliștii au analizat probele prelevate și au constatat o concentrație de alcool etilic de 1,54 g/l (în momentul prelevării probei de sânge) și de 2,22 g/l (în momentul prelevării probei de urină) pentru prima infracțiune și de 1,19 g/l (în momentul prelevării probei de sânge) și de 1,78 g/l (în momentul prelevării probei de urină) pentru cea de-a doua infracțiune.

Potrivit experților medico-legali și a psihologilor, românul este inapt pentru a conduce vehicule. Secția Poliției Rutiere din cadrul Postului de Poliție Érdi a finalizat cercetările în cazul infracțiunilor de punerea în pericol a drumului și punerea în pericol a unui minor și două infracțiuni de conducere sub influența alcoolului și a predat dosarul la parchet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel