În data de 14 mai 2022, la ora 1.10, patrule ale Subdiviziunii Autostrăzi Paks și ale Poliției de Avertizare au luat măsuri împotriva șoferului unei dube românești.
Mijlocul de transport a fost oprit pe autostrada M6, în locul de odihnă din Szentgyörgy. Vehiculul era condus de o româncă, de 41 de ani, alături de un român, de 37 de ani. În cală erau transportați 33 de migranți ilegali.
Străinii nu au putut oferi o dovadă credibilă a identității lor sau a legalității șederii lor în Ungaria. Toți s-au declarat cetățeni kurzi.
Migranții ilegali au fost escortați înapoi la frontiera de securitate temporară, în conformitate cu legislația maghiară în vigoare. Secția Penală a Sediului Județean de Poliție Tolna a inițiat urmărirea penală a celor doi români, acuzați de trafic de persoane.
Traficul de ființe umane se pedepsește, în Ungaria, cu închisoare de la unu la cinci ani într-un caz standard și de la cinci la cincisprezece ani într-un caz calificat.
Un alt român, de 28 de ani, care a încercat să introducă ilegal 18 cetățeni pakistanezi din Ungaria în Europa de Vest, a fost arestat. Șoferul a provocat și un accident rutier, în urma căruia Parchetul Gyula a dispus arestarea bărbatului.
Potrivit Procuraturii Generale a Județului Békés, șoferul român, care a fost contactat de persoane necunoscute, implicate în traficul de ființe umane, a acceptat să transporte refugiați din Ungaria în Europa de Vest pentru 200 de euro de persoană.
Traficanții de ființe umane i-au oferit suspectului o dubă pentru transportul migranților. Românul a ajuns, cu duba, în Ungaria. Sub îndrumarea traficanților, pe data de 3 mai, a preluat de la Gyula, de lângă granița româno-maghiară, 18 cetățeni pakistanezi, care au intrat, ilegal, în țară, pe la „frontiera verde”.
Doi dintre migranți s-au așezat pe scaunul de lângă șofer, iar ceilalți - pe podeaua autoutilitarei, care nu avea scaune și centuri de siguranță fixe. După ce migranții au urcat în mașină, bărbatul s-a îndreptat spre Budapesta.
Pe autostrada M44 o patrulă de poliție a vrut să opresă dubă cu un semnal sonor și luminos distinctiv. Cu toate acestea, în ciuda semnelor poliției, șoferul român nu a oprit, dar a accelerat, încercând să scape de poliție, deplasându-se cu o viteză de 150 km/h.
Nu rata si. Dubă condusă de un român, implicată într-un accident grav în Ungaria: 18 pasageri răniți
În timpul evadării, românul a ținut legătura telefonică cu traficanții, care au încercat să-l ajute în ce direcție să meargă ca să evite intervenția poliției. Românul a deviat de pe M44 către drumul principal 44, de unde a intenționat să vireze la dreapta pe autostrada 443.
Dar din cauza vitezei, a a ieșit de pe carosabil și a lovit un stâlp di beton, apoi o conductă. În urma accidentului, unul dintre migranții din cala de marfă a suferit o fractură, în timp ce alte 17 persoane au suferit răni ușoare. Ulterior, polițiștii i-au reținut pe cei 18 migranți.
Măsura coercitivă a fost inițiată din cauza riscului de evadare a românului. În plus, este rezonabil să se presupune că românul ar fi putut distruge probele.
Judecătorul de instrucție al Judecătoriei Békéscsaba, în acord cu propunerea parchetului, a dispus arestarea învinuitului român pentru 30 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News