Ca urmare a deraierii unui tren de marfă în Ungaria, duminică 9 iulie 2023, circulația trenului IR 375 este afectată, conform avizării administrației MAV, trenul înregistrează o întârziere de aproximativ 60 de minute, potrivit unui comunicat CFR Călători.
Sunt posibile întârzieri ale trenurile internaționale ce circulă spre/dinspre Budapesta pentru următoarele 24 de ore.
Mai multe vagoane ale unui tren de marfă au deraiat duminică între Tiszatenyő și Mezőtúr, nimeni nu a fost rănit. Potrivit poliției maghiare, cinci dintre cele șase vagoane deraiate transportau materiale foarte inflamabile.
Șase vagoane ale trenului de marfă cu 12 vagoane au deraiat la Kétpo duminică, în jurul orei 12:30, dintr-un motiv necunoscut, comunică poliția Jász-Nagykun-Szolnok.
Până la eliminarea pericolului și eliberarea liniei, traficul feroviar va fi suspendat pe ambele sensuri între gara Keleti din Budapesta și Békéscsaba.
Accidentul s-a petrecut la o trecere de cale ferată. Două dintre vagoanele răsturnate transportau insecticid lichid, care este considerat o substanță periculoasă pentru mediu. Ca măsură de precauție, locuitorii caselor din zonă au fost rugați să rămână în afara distanței de protecție. Din cauza accidentului, timpul de călătorie pe linia Budapesta-Újszász-Szolnok-Békéscsaba-Lőkösháza crește semnificativ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News