Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un tată și fiul său au decedat în munții din Georgia. Cadavrele celor doi, găsite după câteva zile de căutări
WhatsApp
Doi alpiniști, originari din Republica Moldova, tată și fiu, au fost căutați câteva zile de salvatorii din Gerorgia, după ce au fost dat dispăruți. Din păcate, salvatorii le-au găsit trupurile neînsuflețite. Cei doi, un tată și fiul său, se aflau într-o expediţie pe muntele Ushba în Georgia.

Tânărul alpinist care a decedat în munții din Georgia era student la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău. Administrația instituției a publicat un mesaj de condoleanțe pe pagina de Facebook.

„Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” exprimă condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor și colegilor în legătură cu trecerea în eternitate a lui Serghei Culicov, student în anul IV la Facultatea de Medicină nr. 1, programul de studii Optometrie, care și-a pierdut viața, împreună cu tatăl său, în timpul escaladării muntelui Ușba din Georgia”, se arată în mesajul instituției de învățământ.

Amintim că doi alpiniști originari din Republica Moldova au fost căutați câteva zile de salvatorii locali, însă trupurile lor au fost găsite neînsuflețite. Este vorba despre un tată și fiul său, care se aflau într-o expediţie pe muntele Ushba în Georgia. Operațiunea de salvare a fost inițiată de către autoritățile georgiene din data de 3 septembrie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel