O femeie a cerut ajutor, miercuri, ora locală 4.30 (10.40, ora României), după ce fiica sa, Janae Hairston, a fost rănită grav prin împuşcare. Cel care a tas cu arma a fost tatăl minorei, crezând că un intrus a intrat în garaj.
În apelul de opt minute la 911, mama tinerei i-a spus unui dispecer că soțul ei și-a împușcat accidental fiica. Mama plângea și implora să fie trimisă o ambulanță. Pe fundal se auzea vocea unui bărbat, care repeta: „Respiră, iubito”.
„Soțul meu a făcut o greșeală și a împușcat-o pentru că a crezut că este un intrus. Ea era în garajul nostru și soțul meu pur și simplu nu știa ce se întâmplă. Oh, Doamne", a spus mama.
Potrivit raportului poliţiei, în ciuda eforturilor medicilor care au intervenit la fața locului, fata a murit o oră mai târziu la un spital din Columbus. „Când apeşi pe trăgaci, este cu adevărat important să ştii cine este ţinta”, a declarat un reprezentant al poliţiei postului local ABC6 Columbus.
„Suntem întristaţi de această pierdere tragică şi vom depune toate eforturile pentru a-i susţine familia”, a anunţat într-o scrisoare trimisă părinţilor, citată în presa locală, şcoala unde învăţa Janae.
Potrivit unui raport al Poliţiei din Columbus, aceasta este a 202-a omucidere în 2021 în această aglomeraţie cu aproape două milioane de locuitori. Violenţa armelor de foc a crescut de la începutul pandemiei în Statele Unite, unde purtarea armelor este apărată de Constituţie. În aceste violenţe au fost ucişi, de la începutul anului, peste 44.000 de oameni, inclusiv 1.517 minori şi sinuciderile, potrivit site-ului Gun Violence Archive.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News