Incidentul s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 21.00 în apropiere de Piazza Brin din localitatea La Spezia (regiunea Liguria), relatează publicația La Nazione.
Românul în vârsta de 35 de ani a vrut să se urce într-un autobuz fără mască, însă șoferul i-a atras atenția că acest lucru nu este posibil. În stare de ebrietate și enervat peste culme, tânărul a spart geamul din spate al autobuzului și s-a făcut nevăzut.
O patrulă a carabinierilor a sosit imediat la fața locului. După ce au adunat câteva mărturii, polițiștii l-au identificat imediat pe cetățeanul român.
Acesta a fost reținut și transportat la sediul Poliției.
Pentru gestul său necugetat, românul va fi cercetat în stare de libertate pentru întreruperea unui serviciului public, întrucât cursa de autobuz a fost întreruptă, precum și pentru daune materiale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News