Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un RAPORT șochează Marea Britanie. Risc major de PEDOFILIE în toate organizațiile religioase
WhatsApp
Ancheta națională independentă efectuată de IICSA (comisia națională care investighează fenomenul pedofiliei), în Marea Britanie, a relevat expunerea ridicată la pericolul abuzului asupra copiilor în toate tipurile de organizații religioase, inclusiv în cele islamice
Foto ILUSTRATIV

Copiii implicați erau dublu vulnerabili din cauza culturilor în care blamarea victimelor, abuzul de putere și neîncrederea față de autoritățile externe sunt, din păcate, răspândite, scrie BBC.

În cursul anchetelor s-a constatat fără îndoială ”că abuzul sexual asupra copiilor are loc într-o gamă largă de medii religioase”, iar liderii religioși sunt ipocriți pretinzând că învață despre bine și rău, dar nu reușesc să protejeze copiii.

Ancheta șocantă a provocat revoltă în Marea Britanie, deoarece a examinat până la 38 de mari organizații și ordine religioase, inclusiv Martori ai lui Iehova, baptiști, metodisti, islam, iudaism, hinduism, budism și confesiuni creștine.

 

Liderii religioși au ascuns raportarea abuzurilor pentru a își apăra reputația

 

Liderii religioși au dat vina pe victimele abuzurilor lor și s-au bazat pe dogma religioasă atunci când au răspuns acuzațiilor. ”Libertatea religioasă și de credință nu poate justifica sau scuza niciodată maltratarea unui copil sau incapacitatea de a lua măsuri adecvate pentru a-l proteja de abuz”, se arată în această expunere.

Raportul, publicat în urma investigațiilor asupra bisericilor anglicane și romano-catolice, detaliază abuzurile și mușamalizările pe scară largă.

Raportul citează mai multe cazuri printre care și cele ale celor trei copii care au fost abuzați de Todros Grynhaus, un membru proeminent al comunității evreiești Haredi din Manchester.

Uniunea Congregațiilor Ebraice Ortodoxe, reprezentând peste 100 de sinagogi, a afirmat că la linia de asistență pentru protecția copilului s-au primit doar patru apeluri care ”au ridicat îngrijorări serioase”.

Un alt caz a implicat o fată care a fost abuzată și violată într-o medresă/școală islamică pentru copiii cu vârsta între 9 și 13 ani. După ce a dezvăluit abuzul, a fost numită ”curvă” de alții din comunitate.

 

Violatorul, ”membru stimat” al bisericii



O fată abuzată de un voluntar al bisericii metodiste, care ulterior a pledat vinovat de agresiune sexuală, nu a primit niciun sprijin de la conducerea metodistă locală după drama prin care a trecut. Din contră, vinovatul a fost descris ca un ”membru stimat” al bisericii.

Un alt caz tragic a fost al unei fete care a fost abuzată timp de cinci ani. De la vârsta de patru ani, până la vârsta de nouă ani de un ”slujitor ministerial” al Martorilor lui Iehova. Faptele aveau loc după sesiunile de studiu biblic. A fost intentat un proces civil împotriva organizației religioase.

Agresorul a fost apărat de Martorii lui Iehova în ciuda unei sentințe separate împotriva vinovatului.

Raportul solicită modificări legislative pentru a permite supravegherea oficială a politicilor de protecție a copilului în instituțiile de învățământ neînregistrate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel