Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un oraş din Turcia ar putea rămâne fără apă în scurt timp. Autoritățile, în alertă 
WhatsApp
În următoarele luni,  marile orașe din Turcia ar putea rămâne fără apă, iar Istanbul mai are apă pentru doar 45 de zile. Ploile slabe au condus la cea mai gravă secetă din ultimii 10 ani, iar Istanbul, un mega-oraș cu 17 milioane de locuitori, este la un pas să rămână fără apă, potrivit Camerei inginerilor chimici din Turcia.      
istanbul_fara_apa

Primarul din Ankara, Mansur Yavaş, a anunțat luna aceasta că orașul său mai are apă pentru încă 110 zile în baraje și rezervoare.  Izmir și Bursa, următoarele orașe din Turcia ca mărime, se confruntă și ele cu probleme, barajele care le alimentează fiind pline până la capacitatea de 36%, respectiv 24%, în timp ce fermierii din câmpia Konya și provincia Edirne avertizează că recoltele ar putea fi compromise, scrie The Guardian. 

Nivelul foarte scăzut de ploi din a doua jumătate a anului 2020, la 50% în noiembrie față de aceeași lună din anul precedent, i-a făcut pe liderii religioși să le ceară lună trecută imamilor și congregațiilor lor să se roage pentru ploaie. Turcia este o țară "stresată din punct de vedere hidrologic", cu doar 1.346 de metri cubi de apă pe cap de locuitor în fiecare an, și s-a confruntat cu multiple secete grave în ultimii 40 de ani din cauza unui cumul de factori: creșterea populației, industrializarea, extinderea orașelor și schimbările climatice.

 

Sute de baraje, constuite în ultimii 20 de ani 

 

"În loc să se concentreze pe măsuri care să mențină cererea de apă sub control, Turcia insistă să-și extindă rezerva de apă construind baraje. Turcia a construit sute de baraje în ultimii 20 de ani", a declarat Dr. Akgün İlhan, expert în administrarea apelor la Centrul pentru politici din Istanbul. "Semnele de avertizare există de zeci de ani, însă nu s-a făcut mare lucru".

Turcia a prioritizat de mult timp dezvoltarea economică în dauna îngrijirii mediului înconjurător. "Toată lumea știe că bazinele de apă trebuie menținute, în special pentru aceste episoade de secetă care devin tot mai grave și de lungă durată", a declarat Dr. Ümit Şahin, care predă politici de mediu și schimbări climatice la nivel global la Universitatea Sabancı din Istanbul.

"Cu toate acestea, în Istanbul, spre exemplu, cele mai importante bazine de apă, ultimele păduri și terenuri agricole, au fost deschise pentru proiecte de dezvoltare urbană, noul aeroport, noul pod peste Bosfor, drumuri de legătură și autostrăzi și proiectul canalului din Istanbul. Aceste politici nu pot rezolva problema secetei în Turcia".

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel