Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un mitropolit grec, confirmat pozitiv la coronavirus
WhatsApp
Clerici de rang înalt sunt în alertă după ce, la câteva zile după slujba festivă pentru cinstirea Sfântului Dimitrie, patronul Salonicului, în octombrie,  mitropolitul de Ierissos, Theoklitos, a fost testat pozitiv la coronavirus.  

Rezultatul testului pozitiv a fost anunţat sâmbătă într-un comunicat de Eparhia Ierissos, în peninsula Halkidiki (nord), şi a declanşat panică în rândul celorlalţi şapte ierarhi care au participat la slujba de la biserica Sf Dimitrie din Salonic, la 26 octombrie, fără a purta măşti sau a păstra distanţa socială. Ei s-au grăbit să facă teste în clinici private din Salonic, oraş care prezintă un număr alarmant de infecţii. Presa a relatat duminică la prânz că toate testele lor s-au dovedit negative.

Theoklitos va rămâne în carantină, iar biserica se va închide timp de 14 zile, potrivit comunicatului. Eparhia îi îndeamnă pe credincioşi să poarte mască în interiorul şi în afara bisericilor şi să se roage pentru prelatul infectat. Slujba religioasă respectivă a avut loc în prezenţa preşedintelui Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou. Nu se ştie dacă aceasta a fost testată.  Duminică seara, mitropolitul a emis o declaraţie în care a spus că nu a contractat virusul în biserica Sf. Dimitrie sau în nicio altă biserică, dar nu a dat alte detalii, potrivit site-urilor orthodoxtimes.com şi zakynthosinformer.com. În pofida faptului că regiunea Salonic era clasificată drept zonă roşie şi au fost impuse restricţii speciale, acestea au fost ignorate atât de preoţi, cât şi de credincioşi. În interiorul şi în afara bisericii Sf Dimitrie din oraş a fost aglomeraţie timp de două zile consecutive şi autorităţile au închis ochii, aparent nedorind să tulbure sfintele festivităţi.

 

Grecia va plasa mai multe regiuni în izolare parţială



Pentru a contracara cel de-al doilea val de coronavirus, la fel ca multe ţări europene, Grecia va plasa mai multe regiuni în izolare parţială începând cu 3 noiembrie timp de o lună. Printre aceste regiuni se numără şi Salonic şi Attica. Într-o înregistrare video din aprilie, Theoklitos le spunea enoriaşilor că virusul nu este transmis în biserică sau prin Sfânta Împărtăşanie, un ritual prin care preotul le dă credincioşilor vin cu aceeaşi linguriţă. Problema comuniunii face polemică în Grecia de la începutul pandemiei. Biserica, neseparată de stat şi foarte influentă, insistă asupra continuării împărtăşaniei, în timp ce guvernul susţine că este "o chestiune de responsabilitate individuală". Vestea contaminării lui Theoklitos a provocat numeroase critici pe reţelele sociale cu privire la continuarea împărtăşaniei de către Biserica Ortodoxă Greacă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel