Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un italian, pus de spital pe o listă de așteptare: „Primul examen oftalmologic gratis e disponibil în 2027”
WhatsApp
Românii se plâng de sistemul de sănătate din România, însă lucrurile stau și mai rău în Italia, spre exemplu. Un bărbat din Lombardia și-a rezervat, prin sistemul național de sănătate, o programare la medic în anul 2027. Adică peste patru ani.
Unul dintre cele mai mari spitale private din Austria semnează un parteneriat pentru pacienții din România / foto: freepik.com

Despre această situație relatat consilierul regional al Partidului Democrat Davide Casati, care printr-o postare recent publicată pe Facebook a publicat mesajul unui cetățean din Bergamo, născut în 1959.

„Ieri am primit acest raport”, scrie politicianul pe profilul său de socializare. „Confruntat cu o așteptare de peste trei ani, nu este greu de ghicit ce va face cetățeanul: dacă va putea, va plăti o vizită privată la medic, altfel va aștepta, renunțând efectiv la tratament”, susține  consilierul regional al Partidului Democrat Davide Casati.

„Când insistăm pe problema listelor de așteptare, când denunțăm nedreptatea profundă a unui sistem pe care ‘ori plătești, ori aștepți’, ne referim la situații de acest gen”, Davide Casati.

1. programare... (programare-medic-italia_40969100.JPG)

Asyfel, devine din ce în ce mai urgent să se urgenteze modernizarea sistemului de sănătate, pentru că nu există altă modalitate de a facilita rezervările și de a monitoriza situația vizitelor la medic și examinările cetățenilor.

Postarea se încheie cu un apel: „În Lombardia avem nevoie de mai multă eficiență și trebuie să acționăm imediat”.

 

Am făcut operația în privat pentru că riscam un blocaj urinar. Ca mine mulți o fac!

 

Urmăritorii consilierului s-au grăbit să comenteze postarea.  „Am fost pus pe lista pentru o operație de prostata  pe 7.10.2021. În sfârșit,  am fost sunat  de un medic care m-a informat ca pot fi operat în curând. Au trecut doar 2 ani și 1 lună. Pe 17 februarie anul acesta am făcut operația în privat pentru că riscam un blocaj urinar, și ca mine din păcate mulți o fac”;

”Chiar ieri o prietenă de-a mea care face chimioterapie s-a plâns că nu a găsit loc pentru ecografie în ianuarie 2024. Ecografie necesară pentru o vizită de control pentru un subiect fragil. Asta e grav”;

”Am cerut o vizită la dermatologie și mi-au oferit sfârșitul lunii octombrie 2024”;

”Dar ei fac totul pentru a prolifera asistența medicală privată! Acum se pare că și  serviciile private de urgență sunt contra cost! ”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel