Ascensiunea sa pe TikTok a început în timpul pandemiei de Covid-19, când, în urma renunțării la locul de muncă de la restaurant și a carantinei, Rafael a descoperit oportunitatea de a-și împărtăși pasiunea pentru gătit printr-un alt mod.
În lipsa dreptului la șomaj și închis în casă, a ales să posteze videoclipuri cu rețete, marcând astfel debutul unei cariere de succes în mediul online.
„Am lucrat ca bucătar într-un restaurant, dar am decis să renunț. În sectorul nostru este indicat să ne schimbăm, să avem experiențe noi pentru a crește. Așa că mi-am spus: „nu-ți face griji, vei găsi alt loc”. Două zile mai târziu, toate locurile din Italia s-au închis din cauza izolării”, a povestit Nistor.
Românul a trecut chiar la următorul pas din cariera sa și a transpus succesul online într-o carte de rețete, intitulată „Ottimo” (replica sa de final de la toate clipurile), care a atras atenția unei audiențe internaționale.
Într-un interviu, Rafael a explicat de ce crede că a devenit unul dintre cei mai urmăriți creatori de conținut culinar de pe TikTok în Italia: „Cu siguranță pentru că am fost primul din Italia care a făcut conținut de acest tip. Apoi și pentru că m-am deschis către un public internațional.”
Bucătarul român a reușit să atragă atenția nu doar a publicului italian, ci și a celor din străinătate, iar acum 75% din urmăritorii săi sunt internaționali. Succesul său a fost remunerat și financiar, Nistor a dezvăluit că primește sume considerabile pentru postările sale. Un creator cu 70 de mii de urmăritori poate cere 1000 de euro pentru o postare, iar pentru proiecte mai complexe, cu 90 de mii de urmăritori, suma poate ajunge la 20 de mii de euro.
Pe lângă popularitatea pe TikTok, Rafael Nistor a avut și colaborări notabile, precum cea cu chef-ul Bruno Barbieri, consolidându-și astfel statutul de unul dintre cei mai influenți creatori de conținut culinar din Italia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News