Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UK. Un român condamnat pe viață a murit ÎNJUNGHIAT în penitenciar
WhatsApp
Vasile Năstase, un român de 49 de ani, şi-a pierdut viaţa în penitenciarul din Forest Bank, Anglia, la începutul lunii septembrie, după ce a fost înjunghiat în gât de un coleg de celulă, scrie observator.tv.  

Vasile fusese condamnat la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de viol şi a fost judecat din postura de recidivist.

Conform Leigh Journal, românul mai făcuse închisoare în România, tot pentru viol, iar după eliberare a decis să-şi încerce norocul la muncă, în Anglia.

S-a angajat la un depozit, dar nu a reuşit să stea prea mult departe de belele.

Deşi aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, femeia a refuzat să meargă acasă la român, moment în care acesta şi-a pierdut cumpătul.

A luat-o pe victimă pe sus, a condus-o la el acasă şi a violat-o timp de două ore.

Capturat într-un timp record, Vasile a fost condamnat de magistraţii de la Curtea din Bolton la închisoare pe viaţă.

Vasile a stat doar patru zile după gratii, fiind găsit într-o baltă de sânge. A fost preluat de o ambulanţă pentru a fi transportat de urgenţă la spital, dar a murit în drum spre unitatea respectivă.

S-a stabilit că românul a fost înjunghiat în gât de un coleg de celulă.

sursa foto: Leigh Journal

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel