Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UK. Aeroportul Gatwick, redeschis pentru un număr limitat de zboruri
WhatsApp
Aeroportul Gatwick din Londra, paralizat de miercuri seară după ce a fost survolat de mai multe drone, a anunţat vineri dimineaţă că s-a redeschis pentru 'un număr limitat' de zboruri, transmite AFP. 

"Pista aeroportului Gatwick este utilizabilă în prezent şi un număr limitat de avioane sunt prevăzute la decolare şi la aterizare", au anunţat autorităţile pe Twitter. 

Pasagerii sunt sfătuiţi să se informeze la companiile aeriene despre situaţia zborurilor înainte de a se deplasa la aeroport, unde există în continuare curse anulate sau amânate. 

În jur de 110.000 de pasageri ar fi trebuit să decoleze sau să aterizeze la Gatwick joi, iar 10.000 fuseseră deja afectaţi miercuri seară. 

Aeroportul a fost închis miercuri, la ora 21.00 GMT, după ce au fost observate două drone care îl survolau. 

Gatwick a fost redeschis pentru scurt timp şi închis din nou joi dimineaţă, la 03.45 GMT. Pista nu a putut fi redeschisă în cursul zilei pentru că dronele îşi făceau constant reapariţia, într-un joc 'de-a şoarecele şi pisica' cu forţele de poliţie. 

Joi seară, poliţia a anunţat că dronele au fost observate de peste 50 de ori în intervalul de 24 de ore începând de miercuri, 21.00 GMT. 

Autorităţile aeroportuare au cerut sprijinul armatei, care a desfăşurat material specializat pentru a ajuta poliţia la depistarea dronelor. 

Peste 20 de echipe de poliţie şi zeci de agenţi ai poliţiei locale au fost mobilizaţi pentru a găsi persoana ori persoanele responsabile de acest incident. 

Vinovaţii riscă până la 5 ani de închisoare, după ce legislaţia britanică interzice din acest an utilizarea dronelor la mai puţin de 1 km de aeroporturi şi la o altitudine de peste 400 de picioare (122 de metri).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel