Într-o scrisoare adresată şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, şi Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), eurodeputaţii semnatari susţin că ''instrumentalizarea Hagiei Sofia de Republica Turcia pentru a exercita presiuni asupra Europei demonstrează fără echivoc'' faptul că Ankara sfidează ''dreptul internaţional şi valorile europene''.
''Le cer UNESCO şi Comitetului Patrimoniului Mondial să reacţioneze şi să-i identifice pe cei vinovaţi pentru această măsură unilaterală împotriva patrimoniului care aparţine întregii lumi'', a declarat eurodeputata croată Zeljana Zovko, care a semnat apelul.
Eurodeputaţii solicită UNESCO să ia măsuri adecvate pentru a salvgarda acest obiectiv din patrimoniul cultural mondial.
La 10 iulie, Consiliul de Stat, cel mai înalt tribunal administrativ din Turcia, a acceptat o solicitare a mai multor asociaţii de revocare a unei măsuri guvernamentale din 1934 care conferea fostei bazilici Sfânta Sofia statut de muzeu. La scurt timp după decizie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că fosta bazilică bizantină din vechiul Constantinopol va fi deschisă la 24 iulie pentru rugăciuni musulmane ca moschee.
UNESCO a anunţat că la următoarea sa reuniune va reconsidera statutul fostei bazilici Sfânta Sofia, înscrisă în 1985 pe Lista Patrimoniului Mondial, şi a subliniat că ''este regretabil că decizia turcă a fost luată fără nicio formă de dialog sau notificare prealabilă'', relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News