Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UE ar putea bloca tranzacţiile în euro din Londra
WhatsApp
Uniunea Europeană va amâna adoptarea unei decizii care ar permite continuarea tranzacţiilor în euro din Londra din cauza proiectului Guvernului Boris Johnson de anulare a unor clauze ale Acordului Brexit, afirmă surse de la Bruxelles citate de agenţia Reuters.

Amânarea unei decizii în acest caz reprezintă un prim avertisment adresat de Uniunea Europeană Marii Britanii, în contextul în care Guvernul Boris Johnson a cerut Parlamentului să modifice unele clauze ale Acordului Brexit.

Bruxellesul semnalase că va acorda Marii Britanii acces "temporar" la tranzacţii convertibile în euro după încheierea tranziţiei post-Brexit, pe 31 decembrie 2020, pentru a evita perturbări financiare grave, în contextul în care un departament al Bursei din Londra (LSE) administrează 90% dintre schimburile în monede diferite.

Comisia Europeană urma să ia miercuri o decizie formală în sensul prelungirii tranzacţiilor, dar procedura a fost amânată până cel puţin la sfârşitul lunii.

În contextul amânării deciziei, Bursa din Londra ar putea fi nevoită să le acorde clienţilor un termen legal de trei luni pentru a transfera în afara Marii Britanii tranzacţii în valoare de miliarde de euro cu firme din spaţiul UE.

 

Guvernul britanic speră să menţină tranzacţiile în euro

 

Tranzacţiile în euro au reprezentat mult timp unul dintre elementele de negociere ale Acordului Brexit. Guvernul britanic speră să menţină tranzacţiile în euro în districtul financiar al Londrei (City of London) în pofida Brexit.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

Tensiunile s-au amplificat în contextul în care Guvernul Boris Johnson intenţionează să modifice unele clauze ale Acordului Brexit, un plan considerat a fi o încălcare a reglementărilor internaţionale, informează Mediafax

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel