Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UE. Acord pentru împărţirea fondului de subvenţii agricole. Cine poate beneficia de mai mulţi bani
WhatsApp
Negociatorii Uniunii Europene au încheiat vineri un acord privind reformele în uriaşul program de subvenţii agricole al blocului comunitar, introducând noi măsuri menite să protejeze fermele mici şi să limiteze impactul agriculturii asupra mediului.
Foto ILUSTRATIV

Acordul pune capăt unei lupte de aproape trei ani pentru viitorul politicii agricole comune a UE, care va absorbi aproximativ o treime din bugetul UE 2021-2027, cheltuind 387 miliarde de euro pentru plăţi către fermieri şi sprijin pentru dezvoltarea rurală.

Reprezentanţii statelor membre ale UE şi ai Parlamentului European au încheiat acordul, care îşi propune să transfere banii de la practicile agricole intensive la protejarea naturii şi să restrângă la 10% gazele cu efect de seră ale UE emise de agricultură.

Acordul va impune ţărilor membre să cheltuiască 20% din subvenţiile pentru fermieri pe „scheme ecologice” în perioada 2023-2024, crescând la 25% între 2025-2027, potrivit proiectului obţinut de Reuters. Acordul final nu a fost încă publicat.

 

Cine poate beneficia de mai mulţi bani

 

Alocarea acestor fonduri către fermieri ar urma să fie condiţionată de respectarea normelor de mediu. Parlamentul European şi statele membre ale UE trebuie să aprobe forma finală a acordului.

Noua politică agricolă a UE prevede că fiecare ţară trebuie să prezinte Comisiei Europene un plan pentru cheltuirea părţii sale din PAC, iar un obiectiv major este oprirea declinului micilor ferme europene.

Proiectul obligă fiecare ţară UE să redistribuie minimum 10% din plăţi către fermele mai mici. Ţările ar putea evita această cerinţă dacă utilizează alte metode pentru a distribui fondurile în mod echitabil.

Noua plan de subvenţii va limita definiţia de „fermier activ”. Parlamentul a căutat o definiţie care să excludă prelucrătorii la scară largă de produse agricole şi să oprească fondurile destinate întreprinderilor neagricole.

Acordul ar urma să includă şi o cerinţă ca ţările membre să ofere aproximativ 3% din subvenţii către tinerii fermieri. De asemenea, vor fi incluse standardele pentru condiţiile de muncă în agricultură şi un fond de criză în cazul în care pieţele agricole sunt perturbate de o urgenţă, cum ar fi o pandemie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel