„Ucraina își păstrează controlul asupra majorității spațiului său aerian. Rusia nu a reușit să distrugă în mod eficient forțele aeriene ucrainene sau să suprime apărarea aeriană ucraineană”, se arată în raportul ministerului britanic, citat de The Guardian.
Conform acestuia, activitatea aeriană rusă se concentrează în principal în sudul și estul Ucrainei, oferind sprijin forțelor terestre rusești.
În raport se mai arată că Rusia continuă să vizeze activele militare ucrainene și infrastructura din întreaga țară.
"Dacă Ucraina nu rezistă, atunci mâine Rusia va fi la porțile Chișinău", a anunțat Mikhail Podolyak, consilierul șefului Președinției, pe Twitter.
"Rusia încearcă să destabilizeze situația din Transnistria și face aluzii Moldovei să aștepte „musafiri". Vestea proastă este că dacă Ucraina nu rezistă, mâine inamicul ar putea fi la porțile Chișinăului", a spus Mihail Podolyak.
Totodată, oficialul a subliniat că vestea bună este că Ucraina va asigura securitate strategică în regiune. „Cu toate acestea, ar trebui să lucrăm ca o singură echipă”, a adăugat el, citat de UNIAN.
Precizăm că luni și marți în regiunea separatistă s-au produs mai multe atacuri. Tiraspolul susține că de vină ar fi cetățeni ucraineni, iar administrația lui Zelenski afirmă că evenimentele ar fi organizate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei. Mai mult, Serviciul de Spionaj al țării vecine a publicat luni un document care ar confirma că autoritățile autoproclamate din stânga Nistrului ar fi știut despre evenimentele de pe 25 și 26 aprilie și căutau adăposturi în care să amplaseze puncte de control a protecției civile.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News