"Directorul departamentului de achiziţii al Ministerului Apărării, Hmelniţki, şi viceministrul responsabil de acest domeniu, Şapovalov, au fost demişi" - a scris pe Facebook deputata ucraineană. Totodată, aceasta a subliniat că ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, "nu are pretenţii juridice faţă de autorul anchetei jurnalistice".
La o şedinţă a Comisiei parlamentare anticorupţie, un reprezentant al Biroului Naţional Anticorupţie din Ucraina (NABU) a comunicat că a fost deschis un dosar penal în legătură cu un posibil abuz în serviciu la procesul de încheiere a unor contracte din 23 decembrie 2022. Amintim că, recent, Ministerul Apărării de la Kiev a anunţat că a cerut sprijinul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) şi a declanşat o anchetă pe fondul unui scandal legat de achiziţii pentru militari la preţuri umflate.
Marţi, presa a anunţat că ministrul adjunct al apărării de la Kiev, Viaceslav Şapovalov, şi-a dat demisia. Amintim că, pe 21 ianuarie, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Ministerul Apărării de la Kiev ar cumpăra produse alimentare pentru militari de trei ori mai scumpe decât preţurile de la rafturile magazinelor din capitală. Jurnaliştii care au publicat aceste informaţii susţin că ar fi primit o copie a unui contract al Ministerului Apărării privind achiziţii de peste 13 miliarde de hrivne (360 de milioane de dolari).
Ministerul Apărării de la Kiev a anunţat că a demarat verificări legate de acest subiect şi cerut Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) să investigheze situaţia. "Informaţiile despre conţinutul achiziţiei de servicii alimentare care s-au răspândit în spaţiul public sunt difuzate cu semne de manipulare deliberată" - a transmis instituţia. "În ceea ce priveşte procesul şi rezultatele achiziţiei de servicii alimentare, se va efectua şi un audit intern. În cazul unor încălcări în activitatea funcţionarilor Ministerului Apărării, aceştia vor fi traşi la răspundere în condiţiile legii" - a mai menţionat ministerul, într-o reacţie publicată pe 22 ianuarie.
Marţi, Ministerul Apărării a transmis că Viaceslav Şapovalov a cerut să fie demis din funcţia de ministru adjunct "pentru a nu reprezenta o ameninţare la adresa aprovizionării stabile a Forţelor Armate ca urmare a unei campanii de acuzaţii legate de achiziţionarea de servicii alimentare pentru armată". "În pofida faptului că acuzaţiile sunt nefondate, declaraţia de demisie a lui Viaceslav Şapovalov este un act de demnitate, demonstrează că interesele apărării sunt mai presus decât orice birou sau fotoliu" - se arată într-un comunicat postat pe site-ul ministerului, potrivit agenţiei de presă RBC, titreză Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News