Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina. Șapte persoane au fost ucise şi 22 rănite în tiruri cu obuze şi rachete în Harkov, în ultimele 24 de ore
WhatsApp
Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi 22 rănite în tiruri cu obuze şi rachete în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei în ultimele 24 de ore, a declarat miercuri guvernatorul Oleg Sinegubov, relatează Reuters şi AFP.

Într-o postare pe Telegram, el a menţionat că "şapte persoane au fost ucise" şi alte 22 rănite. Guvernatorul a precizat că un băieţel de 2 ani rănit în urmă cu două zile într-un bombardament a murit la spital în urma rănilor suferite.

În total în regiune au avut loc 53 de tiruri de artilerie şi cu rachete lansate de forţele ruse în ultimele 24 de ore, a mai precizat sursa citată.

Reuters şi AFP menţionează că nu au putut verifica aceste informaţii din surse independente. Rusia neagă că ar viza civili cu tirurile sale.

 

MAI: Gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 72,8%

 

Potrivit MAI, niciun cetăţean ucrainean nu a depus solicitare de azil în ţara noastră în ultimele 24 de ore.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.343 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Aceştia beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

"În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată pe sensul de intrare de 17.522 de mijloace de transport şi de 65.276 de persoane, dintre care 9.429 de cetăţeni ucraineni", precizează MAI.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel