Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina cere ajutorul NATO: „Este nevoie urgentă de arme“. Ministrul rus de Externe, întâlnire cu Jens Stoltenberg, la Bruxelles
WhatsApp
Ministrul ucrainean de Externe, Dimitro Kuleba, a făcut apel la aliații NATO să lase deoparte toate îndoielile și să contribuie la prevenirea repetării unor tragedii precum cele petrecute la Bucea.

Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a cerut statelor membre NATO să furnizeze Ucrainei toate armele necesare pentru a învinge armata invadatoare a președintelui rus Vladimir Putin.

Potrivit corespondentului UNIAN, Kuleba a declarat acest lucru în cadrul unui briefing comun cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, în marja unei reuniuni a miniștrilor de externe din statele membre ale alianței.

"Am sosit la Bruxelles pentru a participa la reuniunea ministerială NATO și pentru a avea întâlniri bilaterale cu aliații. Agenda mea este foarte simplă. Are doar trei elemente: arme, arme și arme", a spus Kuleba.

"Credem că cel mai bun mod de a ajuta Ucraina acum este de a oferi tot ce este necesar pentru a-l limita pe Putin și pentru a învinge armata rusă în Ucraina, astfel încât războiul să nu se extindă și mai mult", a declarat ministrul.

El a adăugat că, în ultimele săptămâni, armata și poporul ucrainean au demonstrat că știu să lupte și să învingă, dar fără o aprovizionare constantă și suficientă cu toate armele pe care le solicită Ucraina, aceste victorii se vor solda cu pierderi uriașe.

"Cu cât primim mai multe arme și cu cât ajung mai repede în Ucraina, cu atât mai multe vieți omenești vor fi salvate, cu atât mai multe orașe și sate nu vor fi distruse și nu va mai exista un caz precum Bucha. Acesta este mesajul meu pentru aliații mei, este foarte simplu. Și fac apel la toți aliații să lase deoparte toate îndoielile, reticențele și să ofere Ucrainei tot ce are nevoie și, oricât de ciudat ar suna, armele servesc astăzi scopului păcii", a subliniat Kuleba.

Soldații ruși schimbă tactica după imaginile de la Bucha: ascund morții și ard familii întregi

 

Rusia blochează accesul umanitar la Mariupol pentru a ascunde "miile" de victime din acest oraş asediat din sud-estul Ucrainei asupra căruia continuă atacurile şi bombardamentele, a afirmat miercuri preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, citat de AFP. 

"Cred că unul dintre motivele principale pentru care nu putem face să intre ajutor umanitar în Mariupol este că, până când totul va fi 'curăţat' de soldaţii ruşi, le este teamă că lumea va vedea ce se întâmplă acolo", a declarat Volodimir Zelenski într-un interviu pentru Canalul turc de televiziune Habertürk, postat online de preşedinţie.

Este vorba "nu despre zeci, ci despre mii de persoane ucise şi mii de răniţi", a adăugat el. "Ştim câţi soldaţi (ucraineni) au murit acolo şi câţi au fost răniţi, dar nu ştim câţi civili", a continuat şeful statului ucrainean.

"În orice caz, ei (ruşii) nu vor putea ascunde totul (...). Un astfel de număr, este imposibil de ascuns. Şi cred că o să vedem cu toţii când vom intra" în Mariupol, a mai declarat el.

"La Bucea, de exemplu, au încercat să facă asta, au ars o mulţi oameni în această regiune: Bucea, Irpin, Gostomel. Au ars familii. Marţi, am găsit din nou o familie: tatăl, mama, cei doi copii. Copii foarte mici. De aceea spun: sunt nazişti", a acuzat preşedintele ucrainean.

Întrebat despre posibilitatea de a continua discuţiile cu Rusia, Volodimir Zelenski consideră că aceste negocieri "vor trebui oricum să aibă loc".

"Nu prea vrem să negociem cu Rusia după ce am văzut, nu prea, trebuie să vă spun, pentru că înţelegem cu cine avem de-a face", a adăugat el. Dar "trebuie să găsim chiar şi cea mai mică posibilitate de a negocia. Cred că este greu să opreşti războiul altfel", a ţinut să adauge preşedintele Ucrainei.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel