Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia a blocat TikTok şi Twitter, după cutremur, pentru ca oamenii să nu mai critice autoritățile
WhatsApp
Situația din Turcia devine tot mai îngrijorătoare și în privința libertății care a mai rămas în această țară. Autoritățile fac tot posibiliul astfel încât conducătorii țării să nu aibă o imagine proastă, astfel că Ankara a blocat și rețelel de socializare Twitter și Tik-Tok.

În Turcia a fost restricţionat accesul la reţeaua de socializare Twitter (blocat în Federaţia Rusă, la solicitarea Roskomnadzor), anunţă organizaţia NetBlocks, care monitorizează activitatea internetului şi a reţelelor sociale. Totodată, într-un raport al organizaţiei se specifică faptul că reţeaua de socializare a fost blocată, după ce oamenii au început să o folosească pentru a transmite informaţii despre victimele recentului cutremur.

În plus, se menţionează că au existat unele probleme în funcţionarea TikTok, scrie portalul Diken. Pe reţeaua de socializare au apărut o mulţime de videoclipuri despre consecinţele cutremurului şi incapacitatea autorităţilor de a acorda asistenţă populaţiei. Blocarea Twitter în Turcia a fost comentată de omul de afaceri american, proprietarul reţelei de socializare Elon Musk.

''Ţinem legătură pentru a înţelege mai multe'', a scris el, într-un răspuns dat la postarea unuia dintre utilizatori, care a declarat că oamenii de sub dărâmături transmiteau locaţia pe reţeaua de socializare.

Cele două cutremure din Turcia și Siria au luat viața a peste 20 000 de oameni

 

Reamintim că pe 6 februarie au avut loc două cutremure devastatoare în sud-estul Turciei, la ora locală 4:17, magnitudinea a fost de 7,7 grade, iar la ora 13:24 - un alt seism de 7,6 grade pe scara Richter. Acestea au devenit cele mai de proporţii seisme din ultimii aproape o sută de ani - dpă cel din 1939, a declarat preşedintele turc Tayyip Recep Erdogan.

Potrivit unor date actualizate, peste 20.000 de persoane au murit în cutremurul violent care a zguduit luni sudul Turciei şi Siria, conform unor bilanţuri oficiale publicate joi seara, relatează AFP.

Potrivit Autorităţii pentru Gestionarea Dezastrelor şi a Situaţiilor de Urgenţă (AFAD) din Turcia, 17.134 de trupuri neînsufleţite au fost scoase de sub dărâmături în această etapă, iar 3.162 în Siria, conform cifrelor oficiale, ceea ce creşte numărul total al deceselor la 20.296. În Turcia au fost rănite 70.347 de persoane, precizează AFAD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel