Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trupul copilului român mort la Caserta, adus în România cu ajutorul vecinilor italieni
WhatsApp
Trupul neînsuflețit al lui Mario, băiețelul de 4 ani care a murit la începutul lunii aprilie la Caserta, va fi repatriat, după o mobilizare exemplară a vecinilor și a primarului din localitate.  

Tragedie greu de imaginat într-o familie de români stabilită în localitatea Caserta (regiunea Campania). Mario, băiețelul care nu avea încă 4 ani împliniți, și-a pierdut viața după ce a căzut de la balconul casei în care locuia. 

Trupul neînsuflețit al micuțului a plecat spre România, iar repatrierea a fost posibilă cu ajutorul primăriei din localitate și al strângerii de fonduri inițiată de vecini, relatează publicația belvederenews.net.

Povestea tristă a românilor a stârnit multă compasiune în oraș, iar vecinii din blocul de pe via Roma nr. 43, unde familia locuiește, au organizat o strângere de fonduri destinată îndeplinirii dorinței celor doi părinți disperați. Chiar și primăria din localitate s-a implicat și a contribuit la cheltuielile ultimei călătorii pe care Mario o va face spre locul de veci.

Joi, 30 aprilie, trupul neînsuflețit a plecat spre România. Pe sicriul alb al copilului a fost lipită o fotografie cu chipul său și cu mesajul: "Dacă într-o zi gândindu-te la mine îți va cădea o lacrimă, să nu ți-o ștergi, va fi mângâierea mea pentru tine."

Ce s-a întâmplat pe 06 aprilie

 

Conform celor constatate de polițiștii din Caserta, băiatul ar fi căzut după ce s-a urcat pe o masă, pe care obișnuia să deseneze, care se afla lângă fereastră. Într-un moment de neatenție, micuțul s-a sprijinit de geam, s-a dezechilibrat și a căzut în gol.

Medicii sosiți la fața locului l-au readus pe micuț la viață și l-au dus de urgență la spitalul din Caserta, unde medicii l-au intubat; deși era în stare gravă, prognosticul părea favorabil. Micuțul suferise o fractură la braț, dar în urm investigațiilor s-au găsit numeroase fracturi interne, inclusiv una de craniu.

În timpul nopții, starea copilului s-a deteriorat rapid iar micuțul a pierdut lupta cu moartea, în ciuda eforturilor medicilor de a-l menține în viață.

(w670)

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel