Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trei români din Austria au pretins că strâng donații. În instanță, unul dintre ei și-a motivat faptele: „Nu aveam suficienți bani”
WhatsApp
Trei români condamnați pentru înșelăciune și furt după ce s-au prefăcut că strâng donații pentru persoane cu handicap.
Foto: ILUSTRATIV / Sursa: pixabay.com

Trei români, în vârstă de 22, 22 și 44 de ani, au fost condamnați pentru înșelăciune și furt în cadrul unei organizații criminale, după ce au păcălit donatori pretinzând că strâng fonduri pentru persoane cu handicap. Aceștia, toți șomeri și cu antecedente penale, au acționat în patru state federale austriece – Austria Inferioară, Stiria, Tirol și Salzburg – între octombrie 2023 și martie 2024.

Românii ”nu aveau suficienți bani” pentru nevoile personale 

 

Cei trei au pretins că sunt surzi și au arătat o foaie de hârtie în care solicitau donații pentru o „Asociație de stat pentru copiii cu handicap și surdo-muți”, menționând că fondurile ar fi fost destinate deschiderii unui centru pentru persoanele cu handicap. Deși asociația era fictivă, au reușit să strângă aproximativ 200 de euro de la donatori binevoitori. 

În patru dintre cele nouă cazuri, românii au reușit să sustragă și bani și bunuri de valoare de la victime, pe lângă donațiile primite. La procesul desfășurat joi la tribunalul regional Salzburg, toți cei trei inculpați au recunoscut faptele și au exprimat regretul pentru acțiunile lor. Unul dintre aceștia a explicat că „banii nu erau suficienți” pentru nevoile lor.

Judecătorul a condamnat doi dintre cei trei români la un an de închisoare, iar al treilea a primit o sentință de cinci luni, conform reglementărilor legale. În instanță, inculpații au declarat că sunt dispuși să compenseze prejudiciul cauzat.

Un incident asemănător a avut loc în Austria luna aceasta. Un român din Austria a fost condamnat la închisoare pentru furt de cupru. În fața judecătorului, Matei a spus că a făcut ”o prostie” pentru că are ”datorii de 25.000 de euro”. 

Adrian Matei, un frizer român de 41 de ani, a fost condamnat recent în Elveția pentru implicare într-un furt de cupru de amploare. Incidentul a avut loc în noaptea de 12 octombrie 2023, la sediul Kamu AG, o companie de reciclare situată în Zwillikon, o localitate din municipiul Zurich Affoltern am Albis.

Hoții au furat trei tone de cupru în doar 10 minute. În seara respectivă, Matei și complicii săi au pătruns în curtea companiei, situată într-o zonă liniștită, ideală pentru activități ilegale. După ce au tăiat gardul de metal în două locuri, au distrus încuietoarea ușii și au deschis rulourile, hoții au pătruns în incintă. 

Matei și echipa sa au acționat rapid, având nevoie de doar 10 minute pentru a încărca aproximativ trei tone de cablu de cupru, evaluat la aproximativ 20.000 de franci elvețieni (104.800 lei românești), într-un Mercedes. Citește în continuare aici

--------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel