Carabinierii de la stația Miglianico au identificat și raportat la Procuratura din Chieti trei tinere românce care primeau ilegal venitul de cetățenie.
Investigațiile efectuate în colaborare cu unitatea de carabinieri din Chieti au stabilit că cele trei femei, două dintre ele având mai multe condamnări în trecut, fac parte din aceeași familie și locuiesc în aceeași clădire.
În plus, familia acestora este alcătuită din 11 persoane, inclusiv copii, soți și însoțitori care se ocupă de colectarea fierului vechi.
Pentru a obține venitul de cetățenie, acestea au completat documentele necesare, cu date false privind reședința exactă și componența familiei din care fac parte.
De asemenea, cele trei tinere românce au omis să declare că dețin 3 autoturisme și 2 camionete.
Astfel, acestea au ajuns să încaseze ilegal venitul de cetățenie timp de mai bine de un an.
În total, acestea ar fi delapidat peste 20.000 de la Trezoreria statului italian, bani pe care vor trebui acum să îi restituie. Investigațiile carabinierilor din Miglianico continuă pentru a se stabili dacă cele trei au beneficiat ilegal și de alte subvenții, scrie ilgiornaledichieti.it
Cazurile românilor din Italia care încearcă să obțină ilegal venitul de cetățenie sunt tot mai numeroase. Astfel, un cuplu de români a fost arestat de carabinieri pentru încasarea ilegală a 19.000 de euro din venitul de cetățenie, în Cesano Boscone, provincia Milano, Italia.
Oamenii care vor să încaseze venitul de cetățenie descoperă trucuri noi, uimitoare pentru a fenta sistemul, relatează presa italiană. Nu este vorba doar despre cei care primesc subvenția de la stat deși nu au cerințele necesare, ci și cei care o încasează în numele altora, iar aceștia nu știu.
Astfel, potrivit procurorilor din Brescia și Milano, doi iubiți români, în vârstă de 26, respectiv 27 de ani, au fost arestați de carabinierii din Monza. Conform anchetatorilor, în perioada iulie 2020 - ianuarie 2021, cuplul de români a încasat 19.030 euro folosind 16 carduri de venit de cetățenie emise de Oficiul Poștal în numele unor terți.
Cei trei au ajuns în cătușe astăzi în urma unui ordin al judecătorului din Milano, Tommaso Perna. Corupție, fals, înșelăciune în formă agravată, primire nejustificată a venitului de cetățenie, aceste infracțiuni fiind invocate din diverse motive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News