Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trei femei, descoperite moarte într-un apartament din Viena. Povestea SINISTRĂ
WhatsApp
O femeie de 45 de ani și fiicele ei gemene de 18 ani, au fost găsite moarte în apartamentul lor dintr-un bloc cu locuințe sociale din Viena.

Polițiștii au forțat intrarea în apartamentul din cartierul Floridsdorf, după ce au fost sesizați de un prieten de familie îngrijorat că nu mai știa nimic de cele trei femei de ceva timp, relatează krone.at, citat de Știrile PRO TV.

Odată intrați în apartament, polițiștii s-au trezit în fața unor scene terifiante: mama - o femeie de origine sârbă, Vesna M. - a fost găsită moartă în hol, iar fetele ei, pe canapea.

Cele trei cadavre au fost autopsiate de urgență, iar legiștii au fost șocați să constate că femeile au murit de foame. Potrivit anchetatorilor, decesul celor trei ar fi survenit la finele lunii martie sau începutul lunii aprilie.

Anchetatorii spun că nu există nicio suspiciune privind săvârșirea vreunei fapte penale.

„Întotdeauna se certau”, a declarat un vecin pentru sursa citată. "Le-am cunoscut puțin, mai mult din vedere", a mai spus el.

Cele două fete erau diagnosticate cu o boală psihică și în urmă cu 2 ani ani au abandonat școala. Tot atunci, primăria le-a repartizat locuința socială. Vecinii se plângeau mereu că certurile din casa celor trei nu se mai terminau, dar acum aproximativ 2 luni s-a făcut liniște.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel