Presa locală spune că victimele au fost târâte de un tren de marfă pe o distanță de câteva sute de metri, iar incidentul a avut loc în apropierea unui fost parc de marfă.
Deți autoritățile nu au vrut să dezvăluit înițial sexul și vârsta victimelor, până la urma au făcut publice informațiile. Un băiat de 10 ani a murit și unul de nouă ani a fost grav rănit.
Ministrul de interne al landului Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul, a sosit și a fost văzut în timp ce era informat cu privire la situație.
"Sunt foarte afectat de acest lucru, am fost la un eveniment. Este ceva care te afectează și când știi că nu poți face nimic altceva decât să te gândești la cuvinte înțelepte, este oribil. Copii și trenuri și la o vârstă atât de fragedă, este pur și simplu oribil ce s-a întâmplat aici și nu putem decât să sperăm că părinții vor avea puterea să treacă peste această mare nenorocire sau că sunt mulți oameni care îi vor ajuta pe părinți. Și, bineînțeles, gândurile noastre sunt alături de copilul care se află în spital pentru ca totul să se termine cu bine.", a declarat Reul conform Reuters.
"De ce, cum se face, toate acestea sunt întrebări la care nimeni nu poate răspunde încă și care nu ar rezolva nimic", a mai spus Herbert Reul, ministrul de interne din landul Renania de Nord-Westfalia, jurnaliștilor prezenți la fața locului.
Potrivit pompierilor, 35 de pompieri și salvatori s-au deplasat la fața locului. Aceștia au folosit o dronă cu camere de termoviziune pentru a găsi eventualele victime în întuneric.
"Am cercetat toată calea ferată", a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News