Potrivit administratorului guvernamental al oraşului, Sakib Al-Rabby, 16 persoane au decedat după ce au fost lovite de fulgere la intervale de câteva secunde în districtul vestic Chapainawabganj. Mireasa nu făcea parte din grupul de nuntaşi, dar mirele a fost rănit.
Furtuni violente aduse de muson au lovit recent Bangladeshul, iar ploile torenţiale care au afectat districtul Cox's Bazar, din sud-estul ţării, au dus la moartea a circa 20 de persoane, printre aceştia aflându-se şi şase refugiaţi rohingya. Sute de persoane sunt ucise în fiecare an de fulgere în Bangladesh.
Potrivit unui bilanţ oficial, în 2016, fulgerele au provocat decesul a peste 200 de persoane, 82 dintre acestea au murit într-o singură zi în luna mai, dar cele mai multe dintre victime nu au fost niciodată înregistrate oficial. Un organism independent a estimat că anul acesta 349 de persoane au decedat după ce au fost lovite de fulgere, scrie Agerpres. Potrivit unor experţi, defrişările reprezintă cauza unui număr crescut de decese. Pentru a încerca să limiteze consecinţele schimbărilor climatice şi numărul de decese provocate de fulgere, autorităţile din Bangladesh au plantat sute de mii de palmieri.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News