Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tragedie în Venezuela. Pompierii cred că numărul persoanelor decedate s-ar putea să fie mult mai mare, în urma alunecării de teren
WhatsApp
Speranţele începuseră să se risipească marţi în Venezuela unde echipele de salvare erau pesimiste cu privire la şansele de a găsi supravieţuitori din rândul celor 56 de persoane date dispărute în urma unei alunecări de teren care a făcut cel puţin 36 de victime în Las Tejerias, un mic oraş din centrul nordic al Venezuelei, informează AFP.
Tragedie în Venezuela. Pompierii cred că numărul persoanelor decedate s-ar putea să fie mult mai mare, în urma alunecării de teren  / Foto: Captură video youtube

Ţara se confruntă cu precipitaţii excepţionale începând cu luna septembrie. Ploile abundente din ultimele zile au provocat revărsarea cursurilor de apă şi alunecări de teren în Las Tejerias, o localitate cu 50.000 de locuitori, aflată pe un versant de munte.

Va fi "dificil" de găsit supravieţuitori după dezastrul de sâmbătă, a declarat pentru AFP un membru al protecţiei civile, sub rezerva anonimatului. "Au trecut deja două zile şi dacă nu au decedat lovite de pietrele şi crengile aduse de curent, (victimele) au murit de hipotermie", a precizat acesta.

 

Cele 56 de persoane dispărute s-ar putea să nu mai fie în viață

 

Bilanţul provizoriu de "36 de morţi şi 56 de dispăruţi", anunţat de ministrul de interne Remigio Ceballos la mijlocul după-amiezii, este posibil să crească în ceea ce priveşte numărul de morţi.

"Ne ghidăm după miros (de cadavre în descompunere), iar azi am simţit acest miros în mai multe case", a povestit un pompier, tot sub rezerva anonimatului.

3.000 de persoane - dar şi numeroşi localnici - participă la operaţiunile de căutare şi salvare, relatează AFP

În Las Tejerias numeroase case şi magazine au fost distruse de alunecarea de teren care a măturat totul în calea sa: copaci, maşini, pereţi de case etc.

Preşedintele Nicolas Maduro, care a decretat duminică trei zile de doliu, a vizitat zona luni.

"Luăm cu noi durerea, strigătele, disperarea şi lacrimile oamenilor, dar ei trebuie să ştie că Tejerias va renaşte ca pasărea Phoenix, Tejerias va renaşte", a declarat preşedintele, promiţând că va reconstrui toate magazinele şi casele distruse.

Vicepreşedinta Delcy Rodriguez a declarat că 317 case au fost "complet distruse" şi 757 "afectate" de alunecarea de teren.

 

Într-o singură zi a plouat cât într-o lună



Ceballos vorbise cu o zi înainte despre o "cantitate record de precipitaţii" căzută peste oraş, precizând că într-o singură zi a căzut volumul mediu de precipitaţii dintr-o lună.

"Aceste ploi abundente au saturat solul", a adăugat ministrul, atribuind aceste precipitaţii "schimbărilor climatice" şi trecerii uraganului Julia prin nordul Venezuelei.

În ultimele săptămâni, acest sezon ploios atipic care a lovit Venezuela a provocat deja moartea a 13 persoane în alte regiuni ale ţării.

Pe lângă dezastrul din Las Tejerias, inundaţii şi alunecări de teren au avut loc şi în alte părţi ale Venezuelei în weekend-ul trecut, în special în statul Zulia, leagănul petrolier al Venezuelei, sau la Choroni, pe coastă.

În 1999, circa 10.000 de persoane au murit în urma unei alunecări de teren majore în statul nordic Vargas, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel