Mai multe tornade au lovit statul Kentucky după lăsarea întunericului, provocând pagube în cel puţin 12 comitate. Tornada principală s-a deplasat pe o suprafaţă de peste 320 de kilometri în Kentucky, a declarat Beshear, sâmbătă dimineaţă, în timpul unei conferinţe de presă, scrie Agerpres.
Bilanţul ar putea depăşi 50 de morţi şi s-ar putea ajunge până la 100 de decese, a precizat el.
"Rapoartele sunt cu adevărat sfâşietoare", a spus oficialul.
"A fost una dintre cele mai grele nopţi din istoria Kentucky, iar modul în care unele zone au fost afectate este greu de exprimat în cuvinte", a adăugat guvernatorul.
Unele dintre cele mai grave distrugeri au fost în Mayfield, în vestul statului Kentucky. Aproximativ 110 persoane se aflau în interiorul unei fabrici de lumânări din zonă în momentul în care a lovit tornada, care a dărâmat acoperişul, a spus Beshear. "Credem că vom pierde cel puţin câteva zeci dintre aceste persoane", a precizat oficialul.
Aproximativ 56.000 de locuitori din Kentucky sunt afectaţi de o pană de curent, a notat guvernatorul.
Andy Beshear a declarat stare de urgenţă şi a anunţat că desfăşoară zeci de forţe de intervenţie în comunităţi.
Arătând spre o hartă a statului Kentucky, Beshear a spus: "Credem că au fost probabil patru tornade. Nu doar una. Au lovit în mai multe locuri din Kentucky. De aceea atât de multe comitate au suferit daune semnificative".
În Tennessee, cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma intemperiilor, potrivit purtătorului de cuvânt al agenţiei statale pentru situaţii de urgenţă, Dean Flener, citat de Washington Post.
Cel puţin o persoană a murit şi alte cinci au fost rănite după ce o tornadă a sfărâmat acoperişul unui centru pentru persoane vârstnice din Monette, în nordul statului Arkansas, conform autorităţilor locale.
În Illinois, autorităţile au anunţat că mai multe persoane au rămas captive într-un depozit al companiei americane de comerţ online Amazon.com în urma prăbuşirii parţiale a acoperişului clădirii situate în apropiere de oraşul St. Louis, după ce zona a fost afectată vineri seară de tornade şi furtuni puternice.
Furtunile au provocat deraierea unui tren de marfă al companiei CSX în vestul statului Kentucky, însă nu au fost raportate victime, potrivit New York Times.
Bill Bunting, responsabil în cadrul Centrului de prognoză a furtunilor din cadrul Serviciului Naţional de Meteorologie, a declarat că cel puţin cinci state au fost lovite de tornade - Illinois, Kentucky, Tennessee, Missouri şi Arkansas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News