Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Theresa May, SCRISOARE către Donald Tusk. Până la ce dată se AMÂNĂ Brexit-ul
WhatsApp
Premierul britanic Theresa May i-a transmis vineri o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în care solicită o amânare a Brexitului până la 30 iunie pentru a permite parlamentului de la Londra să agreeze un acord de retragere, relatează Reuters.
theresa may2

"Regatul Unit propune ca această perioadă ar trebui să se încheie pe 30 iunie 2019", menţionează Theresa May în scrisoare.

Şefa executivului britanic susţine că, în cazul în care se va ajunge la un acord înaintea acestei date, atunci Regatul Unit va propune ca amânarea să se încheie mai devreme.

''Guvernul va dori să convină un calendar pentru ratificare care să permită Regatului Unit să se retragă din Uniunea Europeană înainte de 23 mai 2019 şi de aceea să anuleze alegerile pentru Parlamentul European, dar va continua să se pregătească responsabil pentru a organiza alegeri dacă acest lucru nu se va dovedi posibil'', adaugă premierul britanic în scrisoarea adresată lui Donald Tusk.

Anterior, BBC a relatat citând un oficial european de rang înalt, că preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut o ofertă de amânare ''flexibilă'' de 12 luni a datei ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană.

La summitul de săptămâna trecută, liderii UE au dat termen Regatului Unit până la 12 aprilie să ratifice acordul şi apoi să iasă din Uniunea Europeană pe 22 mai, să prezinte un plan alternativ credibil pentru a primi o amânare pe termen mai lung sau să părăsească UE fără un acord pe 12 aprilie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel