Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tensiunile continuă în Orientul Mijlociu: SUA au lovit din nou rebelii houthi din Yemen
WhatsApp
Statele Unite "au efectuat cu succes trei lovituri defensive" vineri împotriva rebelilor houthi din Yemen, a afirmat purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby, notează AFP. El a indicat că aceste operaţiuni au vizat lansatoare de rachete pregătite să lovească în Marea Roşie.
Sursa foto: Google Maps

Rebelii yemeniţi, care susţin că vizează nave "având legătură cu Israelul", în semn de solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza, revendicaseră mai devreme noi lovituri împotriva unei nave comerciale americane care circula în Golful Aden.

Acest ultim atac al mişcării susţinute de Iran, bestia neagră a Statelor Unite, nu a provocat, însă, nicio pagubă, potrivit Washingtonului, care la rândul său sprijină Israelul.

Americanii şi britanicii, sprijiniţi de un grup restrâns de ţări, i-au lovit pentru prima dată pe rebelii houthi din Yemen pe 12 ianuarie, ţintind radare şi infrastructuri de rachete şi drone. Ulterior, au urmat alte lovituri.

Atacurile repetate ale rebelilor yemeniţi i-au forţat pe mulţi armatori să evite această pasaj cheie pentru comerţul internaţional, stârnind temeri legate de creşterea preţurilor şi probleme de aprovizionare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel