Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tenis. Djokovic a aterizat la Dubai după expulzarea sa din Australia
WhatsApp
Novak Djokovic a aterizat în zorii zilei de luni la Dubai, după ce a fost expulzat din Australia, în urma anulării vizei sale de către autorităţile din această ţară, a constatat un ziarist AFP, care a călătorit în acelaşi avion cu tenismanul sârb.
sursa: Novak Djokovic / Facebook

Liderul clasamentului ATP a coborât din avion cu două genţi şi cu masca pe faţă, pe Aeroportul Internaţional din Dubai, la ora locală 05:32, scrie Agerpres. 

Djokovic trebuia să fie capul de afiş al zilei inaugurale a Openului Australiei, luni, la Melbourne, însă sârbul, nevaccinat împotriva Covid-19, nu îşi va apăra titlul după ce Curtea Federală din Australia a respins apelul său împotriva anulării vizei, ceea ce a condus la expulzarea sa din "Ţara Cangurilor".

Jucătorul sârb a plecat de la Melbourne împreună cu antrenorii săi, fără să se ştie care va fi destinaţia sa finală.

Plecare fără glorie



Această plecare fără glorie, în momentul în care spera să lupte pentru al zecelea său trofeu de campion la Australian Open şi al 21-lea titlu din Mare Şlem din carieră, sinonim cu un record, este epilogul unei telenovele de unsprezece zile, în care s-au amestecat politica şi diplomaţia, pe fondul opoziţiei faţă de vaccinarea anti-Covid.

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Novak Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

A obținut în instanță



Cinci zile mai târziu, pe 10 ianuarie, campionul sârb a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei. El a recunoscut a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.

Viza de Australia a lui Djokovic a fost anulată definitiv vineri, ''din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură'', după cum a explicat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel