Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Suspect de terorism, arestat la Madrid. Bărbatul era foarte activ pe rețelele de socializare
WhatsApp
Garda Civilă din Spania a anunțat arestarea unui presupus membru al organizaţiei teroriste Daesh, care devenise o ameninţare prin gradul său de radicalizare.
Atac sângeros în Somalia. Cel puțin opt persoane au murit

Suspectul este un cetăţean algerian, stabilit la Madrid, care era urmărit de Europol şi avea o activitate intensă pe reţelele sociale.

Bărbatul se identifica cu mesajele cele mai agresive din propagandă Daesh, care îndeamnă la comiterea de atentate în ţări din Europa şi avea manuale pentru confecţionarea armelor şi artefactelor explozive.

Anchetatorii spanioli au decis să intervină după ce au văzut că suspectul prezenta un interes tot mai mare pentru arme şi tehnici de luptă.

Ultima ameninţare serioasă a fost anihilată anul trecut la Barcelona, unde doi algerieni pregăteau un atac cu bombe.

Spania se află în alertă antiteroristă de gradul 4 din 26 iunie 2015, iar ultimele atacuri s-au produs acum 3 ani la Barcelona.

Un terorist al Daesh a intrat cu o dubă în mulţimea de trecători de pe bulevardul Las Ramblas şi a ucis 16 oameni.

Cel mai grav atentat din Europa s-a produs însă la Madrid, pe 11 martie 2004, când teroriştii Al Qaeda au detonat 10 bombe în 4 trenuri pline cu navetişti. Au murit atunci 192 de persoane, dintre care 16 erau români.

Forţele spaniole de securitate au arestat apoape 400 de suspecţi în ultimii 8 ani, în peste 200 de operaţiuni, derulate în special în regiunea Barcelonei, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel