Ulf Lerneus, care conduce asociaţia, a declarat luni că simbolul arată trei picături ce semnifică modul de răspândire a virusului, scrie cotidianul din Stockholm Aftonbladet, citat de Agerpres.
"Aceasta ar trebui să-i alerteze pe cei care vor transporta sicriul de la morgă că există un potenţial risc de infecţie dacă este deschis", a mai spus el, citat de ziar.
Asociaţia reprezintă aproximativ 430 de directori de firme de servicii funerare din întreaga ţară.
Numărul cazurilor de COVID-19 în Suedia a crescut luni la peste 4.000, în timp ce 146 de bolnavi au murit, a anunţat Agenţia de Sănătate Publică.
Asociaţia suedeză a directorilor de pompe funebre a ajuns la un acord săptămâna trecută cu principalele ziare locale care va permite rudelor apropiate să publice gratuit anunţuri funerare revizuite, de exemplu dacă o înmormântare a fost amânată sau anulată în conformitate cu noile limite privind adunările publice.
Începând de duminică, Suedia limitează adunările la 50 de persoane, limită care se aplică şi înmormântărilor.
Unele persoane au optat pentru transmisia live a ceremoniei funerare pentru a limita numărul de persoane prezente şi a proteja persoanele în vârstă şi alte grupuri de risc împotriva unei posibile infecţii.
Serviciile de pompe funebre Lavendla au anunţat că anul trecut au început să ia în considerare soluţiile digitale pentru a permite oamenilor să urmărească o înmormântare la care nu pot participa din cauza unei boli, a distanţei sau din alte motive.
O persoană care a murit din cauza COVID-19 nu poate fi văzută de rude şi cunoscuţi şi, în conformitate cu legislaţia suedeză adoptată în 2012, o ceremonie funerară trebuie să aibă loc într-un interval de o lună, cu puţine excepţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News