Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Suedia. Alţi 3 români implicaţi în scandalul sexual cu ramificaţii în politică şi biserică
WhatsApp
Doi cetățeni români, de 26 și 29 de ani, au fost arestați pe aeroportul Skavsta din orașul Nyköping, în timp ce încercau să părăsească țara. Ulterior, în acest caz a fot reţinută şi o româncă de 20 de ani.    

Bărbații sunt suspectați că ar recrutat femeile în bordelurile de apartament. Potrivit procurorului Paulina Brandberg, cel puțin unul dintre bărbați plecase anterior din oraşul Skavsta în Stockholm cu „două femei care ar putea fi implicate în prostituție”. Cei doi bărbați, de 26 și 29 de ani, sunt suspectați de trafic de persoane și de calomnie. Pe reţelele sociale aceştia se lăudau cu mașini scumpe și vacanţe de lux. Ulterior, şi o femeie româncă de 20 de ani a fost arestată pe aeroportul din Malmö în același caz. Este suspectă de aceeași infracţiune, potrivit datelor Expressen.

 

Rețea de trafic de persoane în Suedia, destructurată

 

O amplă anchetă a polițiștilor din Suedia a dus la destructurarea unei rețele de trafic de persoane în Suedia. Românce forțate să se prostitueze și-au vândut corpul unor bărbați celebri. Paulo Roberto, 51 de ani, vedetă TV, fost boxer, a fost arestat de poliție, pe 14 mai, după razii efectuate la mai multe adrese din Stockholm în care funcționau bordeluri, a dezvăluit Expressen. Și președintele consiliului municipal din Kungsbacka, Hans Forsberg, sau un preot cu rang înalt au fost amendați și arestați după ce au apelat la serviciile sexuale ale unor prostituate românce.

Citeste si: Suedia. Prostituate românce, în mijlocul unui scandal sexual: Sunt implicați preoți, politicieni și vedete TV

Mai multe persoane, urmărite penal

 

În total, 11 persoane  sunt acum urmărite penal pentru că au cumpărat servicii sexuale de la prostituatele românce, după o acțiune a poliției în Örgryte. Mai mult, Poliția din Suedia a precizat, pentru presă, că la apartamentul-bordel în care au fost prinși aceștia, cea mai populară e o copilă de 15 ani din România. Proprietarul apartamentului unde funcționa bordelul ilegal spune că a fost contactat de o femeie din România la începutul anului, care a văzut reclama pe airbnb și pentru șase zile a plătit 6.000 de SEK.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel