Trump spune că va mobiliza toate resursele federale disponibile, civile şi militare, pentru a opri revoltele, jafurile, vandalismul, atentatele şi distrugerea de bunuri şi pentru a proteja drepturile americanilor care respectă legea.
„Prima şi cea mai înaltă datorie a mea ca preşedinte este să apăr marea noastră ţară şi poporul american. Am depus jurământ pentru a susţine legile naţiunii noastre şi asta voi face", şi-a început Trump discursul.
„Punem capăt revoltelor şi nelegiuirilor care s-au răspândit în toată ţara”, a continuat Trump.
„Acestea nu sunt acte de protest paşnic. Acestea sunt acte de terorism intern. Distrugerea de vieţi nevinovate şi vărsarea de sânge nevinovat este o ofensă adusă umanităţii şi o crimă împotriva lui Dumnezeu", a adăugat Trump.
Trump spune că ceea ce s-a întâmplat în Washington DC a fost o „nenorocire”.
Restricţiile se vor „aplica cu stricteţe”, avertizează el. Oricine încalcă regulile va fi arestat, reţinut şi urmărit penal conform legii, a afirmat Trump.
Organizatorii „terorii” se vor confrunta cu pedepse penale severe şi pedepse îndelungate în închisoare, spune el, menţionând gruparea Antifa.
„În timp ce vorbim, trimit mii şi mii de soldaţi puternic înarmaţi, personal militar şi ofiţeri de aplicare a legii pentru a opri revoltele, jafurile, vandalismul, atentatele şi distrugerea de bunuri”, a declarat acesta, transmite Mediafax.
De asemenea, preşedintele SUA s-a referit şi la moartea lui George Floyd, promiţând că „moartea sa nu va fi în zadar”.
„Sunt preşedintele dumneavoastră de drept şi ordine şi un aliat al tuturor protestelor paşnice", a continuat el.
„Dar în ultimele zile naţiunea noastră a fost strânsă de anarhişti profesionişti, mafioţi violenţi, incendiari, jefuitori, criminali, revolte, Antifa şi alţii”, a spus Trump.
„Mai multe state şi guverne locale nu au reuşit să ia măsurile necesare pentru a-şi proteja cetăţenii", a adăugat el, apoi a spus: „Vindecarea nu ura. Justiţia nu haosul. Aceasta este misiunea noastră şi vom reuşi 100 la sută. Vom reuşi. Ţara noastră câştigă întotdeauna. Dacă răutatea sau violenţa domneşte, nimeni dintre noi nu este liber".
Şi-a încheiat declaraţia către naţiune spunând: „Acum o să-mi aduc omagiile într-un loc foarte, foarte special”, după care s-a îndreptat către biserica St. John's din apropierea Casei Albe.
Mai devreme, Trump le-a spus guvernatorilor în timpul unui apel telefonic că sunt „slabi” şi că s-au făcut de ruşine în faţa lumii din cauza răspunsurilor pe care le-au avut la proteste.
Moartea lui George Floyd a generat proteste violente masive în numeroase oraşe din Statele Unite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News