Catedrala din Washington şi-a adus ieri aportul în lupta împotriva coronavirusului, anunţând descoperirea câtorva mii de măşti de protecţie în cripta sa, relatează AFP.
Autorităţile religioase au anunţat că au găsit peste 5.000 de măşti care fuseseră cumpărate în urmă cu câţiva ani pentru preoţi şi care au fost uitate în subsolul catedralei neogotice din capitala americană.
"Măştile au fost cumpărate în urmă cu peste un deceniu, în urma unei crize sanitare", au menţionat oficialii catedralei, într-un comunicat.
''Ele urmau să fie utilizate de către membrii clerului care oferă sprijin pastoral şi pentru ca aceştia să nu-şi pună în pericol sănătatea'', au adăugat ei.
După verificări, aproximativ 3.000 de măşti care pot fi încă folosite au fost donate Spitalului Universitar Georgetown şi 2.000 Spitalului Naţional de Pediatrie din Washington. Catedrala a precizat că a păstrat un număr mic de măşti pentru clericii săi, în funcţie de caz, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News