Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Stare de RĂZBOI lângă România. Rusia şi-a întărit drastic prezenţa militară la frontiera ucraineană
WhatsApp
Rusia şi-a întărit drastic prezenţa militară la frontiera ucraineană, a acuzat marţi liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, evocând ameninţarea unui "război total" cu Moscova, transmite AFP.

"Numărul tancurilor din bazele (militare ruse) situate de-a lungul frontierei noastre s-a triplat", a declarat Poroşenko, la trei televiziuni ucrainene. "Numărul unităţilor militare plasate de-a lungul frontierei noastre a crescut drastic", a adăugat el, fără a preciza perioada.

Şeful statului ucrainean a menţionat de asemenea o creştere puternică a numărului navelor militare ruse în Marea Azov şi la o prezenţă militară rusă întărită în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Moscova în urmă cu patru ani, citând date ale serviciilor ucrainene de informaţii.

În Crimeea, din 2014, "numărul soldaţilor s-a triplat, cel al blindatelor a crescut de cinci ori, iar cel al artileriei de aproape zece ori", a enumerat Poroşenko.

"Ucraina se confruntă cu ameninţarea unui război total cu Federaţia Rusă", a afirmat el.

Petro Poroşenko a declarat totodată că a încercat să vorbească la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, după capturarea duminică seara de către Rusia a trei nave militare ucrainene, dar nu a primit răspuns.

"În aceeaşi noapte, am cerut o convorbire cu preşedintele rus Putin. Nu am primit un răspuns. Şi am fost nevoit să-i cer cancelarului german Angela Merkel să discute cu Putin" de acest incident, a susţinut şeful statului ucrainean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel