Mii de consultații și sute de intervenții chirurgicale și analize medicale au fost suspendate din cauza unui atac cibernetic care a oprit activitatea Spitalului Clinic din Barcelona. Toți pacienții au fost redirecționați către alte spitale până la restabilirea sistemului informatic.
Hakerii au atacat în toiul nopții, lăsând întreg spitalul fără nicio informație despre pacienții internați sau despre cei programați pentru investigații.
Din cauza blocării sistemului informatic, medicii nu au mai avut acces la datele pacienților. S-au amânat inclusiv operații sau ședințe de radioterapie.
Potrivit ȘtirileTVR, Au fost suspendate în jur de 150 de intervenții chirurgicale, și între 2.000 și 3.000 de programări externe și cam 400-500 de analize medicale.
Deocamdată nu se știe cine a fost în spatele atacului cibernetic.
Urgențele, farmacia și laboratorul au fost ținta principala a hakerilor. După mai bine de 48 de ore s-a reușit restabilirea activității în proporție de 40% și se lucrează la obținerea unei copii de siguranță a datelor pacienților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News