Un Tribunal din Madrid este așteptat să dea sentința în cazul crimei care a șocat micuța comunitate Collado Villalba, relatează publicația madridiario.es.
Tragedia datează din mai 2017, atunci când Valentina C, o româncă de 37 de ani căsătorită cu un spaniol și mama unei fete de șase ani, a fost găsită de polițiști moartă în casa în care locuia alături de soțul ei.
Potrivit anchetatorilor, românca a fost asasinată într-un mod extrem de brutal chiar de cel pe care îl alesese să îi fie soț. Femeia a fost lăsată să moară în chinuri, după ce capul i-a fost acoperit cu o pungă de plastic și lipit apoi cu bandă adezivă, fiind lăsată să se sufoce.
Mai mult, autopsia a arătat că femeia fusese violată și lovită cu brutalitate înainte să fie ucisă.
"Profitând de faptul că era semi-conștientă, i-a legat mâinile și picioarele cu bandă adezivă și i-a așezat pe cap o pungă de plastic pe care a legat-o cu aceeași bandă adezivă în jurul gâtului ei, provocându-i sufocarea", se arată în raportul medicilor legiști.
Spaniolul a sunat la 112 și a anunțat că și-a găsit soția moartă în casă, însă polițiștii ajunși la față locului și-au dat imediat seama că lucrurile nu s-au petrecut așa cum spune bărbatul.
În rechizitoriul său, procurorul solicită închisoare pe viață pentru criminal. Totodată, reprezentantul Parchetului solicită decăderea din drepturile părintești și plata unei despăgubiri în sumă de 150.000 de euro pentru fiica celor doi, rămasă acum orfană de mamă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News