Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania: Un român mort și altul grav rănit într-un accident stupid pe proprietatea unei biserici
WhatsApp
Un muncitor român în vârstă de 33 de ani a murit în această dimineață la Chantada, într-un accident de muncă. Un alt român, coleg de muncă, de 42 de ani, a fost grav rănit. Cei doi la o exploatare forestieră a parohiei Sabadelle.

Accidentul de muncă teribil a avut loc luni după ora 10.30. Un alt lucrător român, în vârstă de 42 de ani, a fost rănit și a fost evacuat de personalul din Urxencias Sanitare din Galicia, în timp ce pentru românul de 33 de ani nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat mort la locul accidentului.

Muncitorii lucrau la tăierea unor arbori pe un deal, într-o pădure deținută de parohia Sabadelle. Arborele în cădere l-a strivit pe muncitorul român, care nu a mai avut nicio șansă. Celălalt lucrător a fost grav rănit, și a sfârșit cu un picior rupt. El a fost  transportat cu elicopterul medical la Spitalul Universitar Lucus Augusti, potrivit galiciapress.es. 

Potrivit datelor oficiale oferite de autoritățile spaniole, muncitorul român decedat, în vârstă de 33 de ani, era rezident în orașul Chantada, iar românul rănit, de 42 de ani,  locuiește în localitatea Taboada.

[citeste si]

* Imaginea are rol ilustrativ

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel