Românul este acuzat de patru infracțiuni de furt și înșelăciune. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Naționale din Ibiza, evenimentele au fost raportate de victime încă de la sfârșitul lunii ianuarie și până la sfârșitul lunii februarie.
Infractorul spărgea autovehicule parcate de unde fura cardurile lăsate de proprietari. Ulterior, românul efectua cumpărături cu cardurile bancare furate în diferite magazine din Ibiza.
Infractorul român cumpăra produse pentru care plătea sume mici de bani pentru a evita măsurile de securitate ale entităţilor bancare până în momentul blocării cardurilor, scrie diariodeibiza.es
Bărbatul a încercat să obțină și bani în numerar în anumite magazine, prezentând diferite argumente angajaților pentru a-i convinge să accepte să-i pună la dispoziție banii ceruți.
Ancheta efectuată de Unitatea de Combatere a Infracțiunilor Specializate și Violente (UDEV) a Postului Național de Poliție din Ibiza a început după ce ai multe victime au depus plângeri. Agenții au reușit să facă legătura între persoana cercetată și alte furturi și înșelăciuni semnalate în zilele precedente. În total patru furturi și fraude îi sunt atribuite românului.
Bărbatul a fost arestat, luni, de către agenții Grupului Operațional de Răspuns (GOR) din cadrul Poliției Naționale.
Recent, un bărbat, de 59 de ani, din Burgas, a căzut victima unui român, care vindea oale și tigăi contrafăcute, pe care cerea un preț destul de piperat.
După ce s-a întors acasă, bărbatul înșelat a constatat că oalele pe care le-a cumpărat nu erau originale. Prin urmare a mers la poliția din Burgas, unde a descoperit că nu este singura victimă a românului. Cetățeanul din Burgas a plătit suma de 720 de euro și 100 de leva pentru obiectele cumpărate.
De altfel, cetățeanul român, în vârstă de 27 de ani, deja fusese reținut pentru o fraudă de 1.200 BGN. Acesta a mințit o familie de pensionari din Burgas, cărora pe data de 24 februarie, în parcarea din fața unui hipermarket, le-a vândut oale și tigăi contrafăcute, care purtau marca unui brand renumit, scrie flagman.bg.
Reamintim că românul, care conducea un autoturism Skoda, cu număr de înmatriculare bulgar, a fost oprit în jurul orei 16.30, pe 24 februarie, la ieșirea din Burgas, în timp ce se deplasa spre autostrada Trakia. Bărbatul și-a mărturisit faptele. Ancheta este continuă de către angajații Biroului Regional al Cincilea - Burgas.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News