Potrivit surselor din poliție, românul a fost arestat, miercurea trecută, după finalizarea cercetărilor privind tâlhăria cu violență, care a fost săvârșită de bărbat în zona Penya.
Victima denunţase tâlhăria cu violenţă, marţea trecută, la sediul Poliţiei Naţionale. Aceasta a raporta agenților de poliție că a fost urmărită și abordată de un bărbat, atunci când se pregătea să intre în casă. Agresorul a împins-o, iar femeia s-a lovit și și-a pierdut cunoștința. În acel moment, agresorul român i-a furat geanta cu bunurile din ea, scrie periodicodeibiza.es.
Ancheta oamenilor legii a scos la iveală faptul că românul a folosit carduri de credit ale victimei. În plus, agenții de la poliția națională au adunat datele și au constatat că românul ar fi comis diverse furturi și fraude, semnalate cu câteva zile înainte.
Surse din poliție au subliniat că presupusul făptuitor este acuzat de două infracțiuni de furt, una săvârșită într-un centru sanitar asupra unui angajat, iar alta a fost comisă într-un bar, de unde a reușit să fure, din casa de marcat, circa 500 de euro. De asemenea, numele românul este legat de diverse escrocherii, comise în unități comerciale cu carduri de credit furate.
Un alt român a fost înjunghiat, în picior, de un conațional gelos.
Un atac sângeros a avut loc miercurea trecută, în jurul orei 23:15 în barul Los Delfines, situat pe Calle Santander, în cartierul Delicias din Zaragoza. Victima, un român, se afla cu prietena sa într-un bar, când, brusc, un conațional, de 34 de ani cu zeci de antecedente penale, l-a înjunghiat.
Victima intrase cu prietena sa, într-un bar din Zaragoza, la o cafea. La un moment, un alt tânăr român, care se afla și el cu iubita sa în aceeași locație, s-a apropiat de victimă și, fără să scoată un cuvânt, i-a înfipt un cuțit în picior.
Cei patru români nu se cunoșteau, în ciuda faptului că locuiau în aceeași zonă și erau conaționali, spun polițiștii. După ce și-a înjunghiat compatriotul, provocându-i două tăieturi adânci, atacatorul a strigat furios că a făcut asta deoarece victima se uita la iubita lui. „Ai vrut să flirtezi cu iubita mea”, urla românul gelos și nervos.
După aceea, atacatorul și iubita lui au fugit din bar. La fața locului s-au deplasat agenții de la Brigada de Securitate Cetățeană a Poliției din Aragon. De asemenea, la locul atacului a ajuns și o ambulanță, care a transportat victima la spitalul universitar Clínico Lozano Blesa, unde i-au fost cusute rănile, din cauza cărora a pierdut mult sânge. Viața românului rănit nu este în pericol, deși una dintre tăieturi i-ar fi putut fi fatală.
Imediat a fost declanșată o anchetă de către Gruparea Omucideri a Poliției Naționale pentru a-l identifica, localiza și aresta pe agresor. Acesta a fost găsit două zile mai târziu, când mergea pe bulevardul Valencia, în jurul orei 11:30.
Agenților nu le-a fost greu să-l recunoască pe suspect, deoarece acesta fusese descris de martori ca fiind un bărbat cu mai multe cicatrici pe față. În plus, românul a fost găsit și pe rețelele de socializare, unde a postat o poză în care apărea ținând în mână o sabie, scrie elperiodicodearagon.com.
Bărbatul a fost pus în dispoziția Judecătoriei de instrucție numărul 6 din Zaragoza, al cărei magistrat a fost de acord cu trimiterea imediată a românului în închisoare.
Acest atac a avut loc într-o săptămână, care a început cu o crimă în Arrabal, comisă de un spaniol asupra colegului său de cameră, și s-a încheiat cu un alt atac al unui român, cu un topor, asupra unui conațional, în Las Fuentes.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News