Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Șapte români și spanioli au fost arestați pentru producerea de marijuana în Alicante
WhatsApp
Șapte persoane de naționalitate română și spaniolă au fost arestate pentru producerea de marijuana în Alicante. Au fost confiscate peste 22 de kilograme de muguri pregătiți pentru vânzare.
Germania va prezenta o propunere pentru legalizarea canabisului până în 2024

Garda Civilă a dezmembrat o organizație criminală dedicată producției de marijuana într-un depozit industrial din San Vicente del Raspeig. Au fost confiscate 148 de plante de marijuana, peste 22 de kilograme de muguri pregătiți pentru vânzare și 2.000 de euro în numerar. Șapte persoane au fost arestate, dintre care patru au fost deja trimise la închisoare.

 

Operațiunea de arestare a organizației a duart aproximativ două luni

 

Forțele armate au explicat că această operațiune, cunoscută sub numele de "Harokap", a început în luna noiembrie a acestui an, când, prin colaborarea cetățenilor, agenții au luat cunoștință de faptul că într-un depozit din municipiul Alicante ar putea avea loc un fel de activitate infracțională.

În prima fază a operațiunii, agenții au stabilit că, deși depozitul menționat anterior nu părea să aibă activitate în interior, acesta avea o conexiune ilegală la rețeaua de energie electrică, cu un consum ridicat în intervalul orar 19:00 - 07:00, interval folosit pentru a nu trezi suspiciuni în zonă.

Astfel, agenții au intensificat supravegherea depozitului și au depistat mai multe persoane în clădirea industrială, astfel că au accelerat cercetările și au efectuat o intrare și o percheziție în depozit. Acolo au descoperit o plantație de marijuana protejată de sisteme sofisticate de supraveghere și securitate.

 

Capul bandei este o rusoaică

 

În urma percheziției, au fost arestați cinci bărbați de naționalitate spaniolă și română, dintre care unul era liderul bandei, și o femeie româncă, toți cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani și cu antecedente penale pentru fapte similare. A doua zi, a avut loc o nouă percheziție, de data aceasta la domiciliul liderului bandei din Alicante, unde a fost arestat ultimul membru al bandei, o rusoaică de 36 de ani.

În timpul perchezițiilor, pe lângă cele 148 de plante de marijuana și 22 de kilograme de muguri de marijuana, au fost confiscate patru autovehicule, dintre care unul de lux, dispozitive de telefonie mobilă și camere de supraveghere video. Toți membrii sunt acuzați de infracțiuni de trafic de droguri, fraudă cu energie electrică și apartenență la o organizație criminală.

Inculpații au fost puși la dispoziția Juzgado de Primera Instancia e Instrucción numărul 2 din San Vicente del Raspeig, care a dispus încarcerarea a patru dintre ei, dintre care trei fără cauțiune, inclusiv a liderului, conform presei străine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel