Cei doi români, în vârstă de 30 și 33 de ani, angajați în agricultură, au fost arestați, marți, la domiciliile lor din Villaverde de Medina și Valdestillas, în cadrul Operațiunii Siest. Presupușii violatori, care au antecedente penale pentru alte tipuri de infracțiuni, au fost arestați ca presupuși autori ai infracțiunii de agresiune sexuală și amenințări grave, a raportat Poliția Națională.
Faptele s-au petrecut pe 30 iunie anul trecut, într-un motel de pe marginea drumului, situat în apropiere de VA-5804 și A-62 Burgos, între localitățile Villamarciel și Velliza. Potrivit plângerii depuse de victimă, cei doi români au păcălit-o pe tânără pentru a o duce la motel, sub pretextul unui interviu de angajare ca ospătăriță. Potrivit raportului, agresiunea a fost "extrem de violentă", iar tânăra a fost violată de ambii bărbați. În următoarele luni, tânăra a fost amenințată, în mod repetat, pentru a nu-i denunța. În cele din urmă, și-a învins teama și a decis să meargă la secția de poliție din Medina del Campo, pentru a reclama cele întâmplate. După numeroase demersuri, agenții secții de poliție locală au reușit să-i identifice și să-i aresteze pe cei doi bărbați acuzați: unul în Villaverde de Medina și celălalt în Valdestillas. De asemenea, a fost solicitat un mandat de percheziți la domiciliul celor doi, de unde au fost confiscate mai multe dispozitive mobile și o armă de foc, scrie elnortedecastilla.es.
Primarul din Valdestillas, Alberto Sanz, a declarat că în localitatea lor "nu există o conviețuire ușoară cu persoanele de naționalitate română". "Garda Civilă este prezentă zi de zi, pentru că e un grup conflictual. Unii sunt căutați de poliție pentru că exploatează muncitorii sezonieri, creează companii fictive...", mai spune primarul din Valdestillas.
Primarul a mai amintit cazul răpirii unei fete de 15 ani, care a fost violată și abuzată de tatăl copilului ei. Minora a fost sechestrată din ianuarie 2018 într-o casă din Valdestillas și a fost eliberat de Garda Civilă, în cadrul operațiunii Bebeluș. Atunci au fost reținute trei persoane S.I.M., în vârstă de 16 ani și părinții săi, A.M., de 38 de ani, și V.M., de 36 de ani, ca presupuși autori ai infracțiunilor de sechestrare, agresiune sexuală și rele tratamente. Edilul mai spune că nu toți românii au un comportament violent, deoarece majoritatea sunt perfect integrați.
Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link- https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News