Poliția Națională a arestat un bărbat de 34 de ani, de origine română, pentru că ar fi jefuit și agresat cu o bară de fier două femei care se prostituau pe stradă, în Marconi de Villaverde, Spania. Potrivit unor surse din poliție, agresorul este un client obișnuit al imobilului Marconi și le-a călcat cu mașina pe cele două femei pentru că au refuzat să meargă cu el.
Faptele s-au petrecut pe strada Laguna Dalga în data de 20 martie 2022, jurul orei 10:45. Atacul a fost observat de un martor, care a anunțat Poliția, explicând detaliat ce s-a întâmplat. Femeile ar fi fost lovite, conform mărturiilor unui trecător, cu o bară mare de fier, pe care agresorul o ținea în portbagaj. Apoi, bărbatul s-ar fi urcat în mașina sa cu care le-a călcat pe cele două prostituate și a fugit de la fața locului.
Cele două victime, una de 29 de ani, de naționalitate română, iar cealaltă de 35 de ani, de naționalitate peruană, au fost găsite căzute la pământ. Una dintre ele era inconștientă, cu răni la cap care au necesitat copci și diverse răni grave pe corp.
Ambele victime au fost transferate de către ambulanță la spitalul 12 Octombrie din Madrid, unde au fost consultate de medici și externate. Grație informațiilor furnizate de martorul evenimentelor, agenții au localizat vehiculul deținutului, pe care l-au arestat la scurt timp în apropierea locuinței sale.
Bărbatul, cu șapte dosare pentru infracțiuni de vătămare corporală, atentat la autoritatea publică, jaf și agresiune sexuală, este acuzat în acest caz de tentativă de omor, infracțiune împotriva proprietății, vătămare corporală și jaf cu violență, întrucât i-a furat și telefonul mobil și portofelul uneia dintre femei înainte de a fugi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News