Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sentință CONTROVERSATĂ în Spania: Român, ACHITAT de instanță după ce ar fi violat o fetiță de 12 ani
WhatsApp
Un tribunal din Spania l-a declarat nevinovat un român acuzat că a violat o fetiță de 12 ani, într-o casă abandonată. Sentința este una controversată, acuzarea urmând să facă apel.

Tribunalul Provincial Zamora a achitat un român în vârstă de 19 ani, presupusul autor a două agresiuni sexuale asupra unei fete de 12 ani. Instanța a constatat că mărturia minorei nu a suficient de convingătoare pentru a infirma prezumția de nevinovăție a acuzatului.

Sentința, împotriva care a fost deja atacată cu recurs, îl exonerează pe românul cu inițialele P.A.C. Instanța a constatat o lipsă de credibilitate în declarația fetei, care a susținut că a fost agresată sexual într-o casă abandonată în două zile diferite, în luna ianuarie 2019.

Fetița a povestit ce s-a întâmplat după 6 luni

 

Potrivit anchetatorilor, fetița se îndrepta de la școală spre casă, atunci când a fost acostată de tânărul de 19 ani. Acesta ar fi dus-o într-o casă abandonată și ar fi abuzat-o sexual. Acest lucru s-a întâmplat de două ori.

Fetița a spus că primul incident s-a petrecut în 02 ianuarie, iar pentru al doilea nu a putut oferi o dată exactă. În opinia instanței, acest lucru este cel puțin ciudat, având în vedere "agresiunea unică, dezgustătoare și traumatică".

În schimb, fata și-a amintit "în mod ciudat” de alte detalii precum faptul că a pătruns-o timp de șapte sau opt minute, fapt pe care ea l-a oferit precis și menținut în declarațiile ei, conform sentinței. Magistrații au subliniat că, "în aceste circumstanțe tragice”, ar fi fost foarte dificil ca fetița să determine durata exactă.

Pe lângă "suma inexactităților și neconcordanțelor din declarațiile lor”, Curtea Provincială din Zamora s-a referit și la casa abandonată unde au avut loc atacurile, care era destul de departe de școală. Fata a menținut în mărturia sa că nu a fost luată cu forța, ci doar a fost amenințată verbal cu bătaia.

Cei doi se cunoșteau

 

În plus, deși victima le-a spus anchetatorilor că inculpatul i-a trimis mesaje, în telefonul său nu au fost găsite conversații salvate. Nici pe telefonul agresorului nu au fost găsite fotografii ale victimei.

Acuzatul și victima se cunoșteau, deoarece familiile, ambele de origine română și care locuiesc în Zamora, erau prietene. Acest fapt a fost confirmat chiar de mama fetiței. În declarația sa, copila a spus că nu-l cunoștea pe tânărul de 19 ani.

Din toate aceste motive, Tribunalul Provincial Zamora l-a achitat pe inculpat, în ciuda faptului că experții chemați la proces au dat credibilitate mărturiei fetei.

Instanța a precizat că, în baza dovezilor depuse și a mărturiilor fetei, nu poate stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că tânărul este vinovat.

Decizia controversată a instanței a fost atacată cu recurs, relatează publicația El Norte de Castilla.

roman achitat spania viol

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel