"Prelungirea restricţiilor se menţine cu Africa de Sud şi Brazilia'' până la 13 aprilie, ''dar nu şi cu Regatul Unit'', ţară în care programul de vaccinare împotriva COVID-19 este foarte avansat, a declarat María Jesús Montero la încheierea Consiliului de Miniştri.
Marea Britanie, cea mai afectată ţară din Europa de pandemie, a reuşit un tur de forţă şi a administrat o primă doză la aproape 28 de milioane de persoane şi intenţionează să beneficieze de ocazie pentru a ridica treptat până la sfârşitul lunii iunie restricţiile puse în aplicare împotriva COVID-19, notează AFP, preluat de Agerpres.
Pe de altă parte, vacanţele în străinătate sunt în prezent interzise în întreg Regatul Unit, format din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, declarând marţi că guvernul de la Londra intenţionează să revizuiască în aprilie condiţiile pentru călătoriile în străinătate şi că este posibil să le permită din 17 mai.
Vezi aici detalii: Marea Britanie își închide granițele: 5000 lire sterline amendă pentru cine iese din țară
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului de stânga spaniol a explicat că restricţiile privind Africa de Sud şi Brazilia sunt menţinute, variantele detectate în aceste două ţări fiind puţin prezente în Spania, spre deosebire de varianta descoperită în Regatul Unit.
În vigoare până la 30 martie, aceste restricţii, adoptate iniţial pe 2 februarie, vor fi prelungite până la 13 aprilie.
Numai cetăţenii spanioli sau din Andorra şi rezidenţii străini din Spania sau Andorra au acces la zboruri din Africa de Sud sau Brazilia.
Pe lângă cetăţeni şi rezidenţi, se face o excepţie şi pentru pasagerii aflaţi în tranzit către o ţară care nu aparţine spaţiului Schengen: în acest caz, aceştia nu au dreptul să părăsească aeroportul şi nu pot staţiona mai mult de 24 de ore.
Spania, cu aproape 47 de milioane de locuitori, se numără printre ţările europene cel mai dur afectate de pandemie, cu peste 3,2 milioane de cazuri confirmate şi peste 73.000 de decese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News